Cozmin Guşă a cumparat Petromservice cu citeva ore inaintea arestarii lui Vintu

Fara Autor | 28.11.2011

Pe aceeași temă

Gosmin Gusa a cumparat PSV Company, fosta Petromservice, în dimineaţa de 7 noiembrie 2011, cu câteva ore înainte ca Liviu Luca, Sorin Ovidiu Vîntu şi directorii companiei să fie reţinuţi de procurorii Parchetului General pentru devalizarea societăţii. Potrivit jurnalistilor de la Adevarul, Strategies Research Investment SRL, compania care a cumparat PSV, este detinuta de Cozmin Gusa- 50% din actiuni si de Maricel Pacuraru-celelalte 50% actiuini. De asemenea, Cozmin Gusa este administrator unic al companiei.

In fapt, Cosmin Gusa si Maricel Pacuraru au achizitionat compania offshore Elbahold Limited, care deţinea aproape 55% din acţiunile PSV. Beneficiarul real al Elbahold a fost, de la înfiinţare şi până în noiembrie anul acesta, Liviu Luca, compania fiind deţinută de un alt off-shore, înfiinţat la 11 septembrie 2006, tot de Liviu Luca.

„Elbahold a fost cumpărată de Strategies Research Investment SRL, persoană juridică română. Acţionari: 50%  - Cozmin Guşă, 50%  - Maricel Păcuraru, administrator unic- Cozmin Guşă. Prin achiziţia Elbahold, în acest moment, PSV a devenit o afacere 100% românească", a declarat Cozmin Guşă pentru Adevarul. El a refuzat însă să dea detalii despre tranzacţie şi despre suma cu care a achiziţionat compania aflată în insolvenţă.

Cozmin Guşă susţine însă că noul PSV, deţinut în proporţie de aproape 55% de societatea sa şi a lui Maricel Păcuraru, s-a constituit deja parte în dosarul în care s-a cerut arestarea ,,lotului Vîntu", pentru recuperarea prejudiciului, estimat de anchetatori la 83 milioane euro.

Cozmin Guşă nega ca tranzactia ar fi fost facuta tot in beneficiul lui Sorin Ovidiu Vintu. a negat cu vehemenţă. „Sunt numai speculaţii fără niciun fundament. Eu am îngheţat orice comunicare cu Sorin Ovidiu Vîntu de mai bine de un an şi jumătate", a spus Cozmin Guşă pentru Adevarul

Cum au ajuns banii la „lotul SOV"

Compania offshore Elbahold Limited deţinea aproape 55% din acţiunile PSV. Potrivit comisiei rogatorii transmise autorităţilor române de procurorii ciprioţi, beneficiarul real al Elbahold a fost, de la înfiinţare şi până în noiembrie anul acesta, Liviu Luca, compania fiind deţinută de un alt off-shore, înfiinţat la 11 septembrie 2006, tot de Liviu Luca.

Elbahold a preluat în 2005 pachetul majoritar de acţiuni al Petromservice, cu puţin peste 45 de milioane de lei (12 milioane de euro), care ar fi fost plătiţi în două tranşe. Trei ani mai târziu, Petromservice a vândut către Petrom activitatea de servicii petroliere cu 323 de milioane de euro, bani care ar fi ajuns, potrivit procurorilor, la SOV şi Luca.

Devalizarea Petromservice

 Omul de afaceri Sorin Ovidiu Vintu si prim-vicepresedintele sindicatului CNSLR Fratia, Liviu Luca, au primit, in 7 noiembrie, decizie de retinere din partea procurorilor de la Parchetul General, in dosarul falimentarii Petromservice.

Cateva ore mai tarziu, in arestul Politiei Capitalei li se alaturasera alti trei oameni de afaceri - moldoveanul Octavian Turcan, fostul director Petromservice, Gheorghe Supeala si directorul economic al Petromservice, Zizi Anagnastopol.

Procurorii au decis sa se puna sechestru asigurator pe peste 100 de imobile, din care 46 de terenuri si 5 apartamente, dar si pe mai multe masini de lux, ambarcatiuni, chiar si un bloc de 8 etaje, toate apartinand celor acuzati.

Vintu si Luca sunt acuzati ca au falimentat voit Petromservice, producand un prejudiciu de 83 de milioane de euro celor 72.000 de membri ai Asociatiei Salariatilor, in calitatea lor de actionari minoritari, si de 98 de milioane de euro statului.

Aceleasi informatie aparuse in presa cu cateva zile inainte, fiind citat atunci un raport SRI ce ajunsese in mana jurnalistilor de la Adevarul.

Ulterior, toti cei zece, in frunte cu Sorin Ovidiu Vintu, au fost eliberati, urmand sa fie cercetati in stare de libertate.

Cel putin in cazul lui Vintu decizia a fost privita cu scepticism, acesta declarand, inainte sa se hotari sa fie eliberat, ca, daca va ramane in arest, va lua "justitia in mainile sale".

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2025 Revista 22