Creierele programului de guvernare PSD-PNL: Ciolacu & Firea-Finanțe, Cazanciuc & Corlățean-Justiție

Redactia | 10.11.2021

Echipele de negociere ale PSD, PNL și UDMR se vor întâlni miercuri și joi pentru a realiza programul de guvernare.

Pe aceeași temă

Echipele de negociere ale PSD, PNL și UDMR se vor întâlni miercuri și joi pentru a realiza programul de guvernare. Întâlnirile vor fi împărțite pe domenii și vor avea loc la o vilă de protocol, potrivit unor surse politice. Programul de guvernare și negocierea ministerelor ar trebui finalizate până la începutul săptămânii viitoare. Liderii celor trei partide vor ca votul pentru noul guvern să fie dat până pe 18 noiembrie.

Astfel, la discuțiile de miercuri vor participa liderii PSD, în frunte cu Marcel Ciolacu și Sorin Grindeanu. De altfel, prim-vicepreședintele PSD Sorin Grindeanu va fi prezent la toate întâlnirile.

Prima discuție va avea loc de la ora 10. Marcel Ciolacu, Gabriela Firea și Cristian Socol vor discuta pe domeniile Ecomomie și Finanțe. De la ora 12 încep discuțiile pe Justiție, la care vor participa Titus Corlățean, Robert Cazanciuc și Maya Teodoroiu. La ora 14 vor fi discutate capitolele Interne, Externe și Apărare, la care lucrează Vasile Dîncu, Mihai Weber și Titus Corlățean. La ora 15 sunt programate discuțiile pe capitolul Transporturi, Fonduri Europene și Dezvoltare, unde din partea PSD vor participa Vasile Dîncu, Paul Stănescu și Mihai Weber. De la ora 16, Agricultură și Mediu, unde vor fi prezenți Paul Stănescu, Adrian Chesnoiu, Petre Daea, Daniel Botănoiu și Gabriela Firea, iar de la ora 17 capitolul Energie, unde vor merge la discuții Daniel Zamfir și Radu Popa. Negocierile continuă și joi cu domenile Muncă, Sănătate și Educație.

Din partea PNL vor participa vicepreședinții partidului pentru fiecare domeniu în parte. Economie și Finanțe- Gheorghe Flutur, Theodor Stolojan și Virgil Popescu; Justiție-Alina Gorghiu, Iulia Scântei; Interne, Externe și Apărare-Rareș Bogdan, Nicolae Ciucă, Robert Sighiartău; Transporturi, Fonduri Europene și Dezvoltare: Gheorghe Falcă, Alin Nica, Florin Roman; Agricultură și Mediu: Daniel Constantin, Mircea Fechet, George Stângă; Energie: Virgil Popescu. La discuții vor merge și Nelu Tătaru, Raluca Turcan sau Sorin Cîmpeanu.

Președintele PSD Marcel Ciolacu a declarat marți că programul de guvernare ar trebui să conțină măsuri de termen scurt și mediu. „Cumva conceput cu măsuri pentru creșterea nivelului de trai până în martie și depășirea iernii, pentru că mulți dunt afectați de crcriza energetică și de pandemie. Apoi, restul de program de guvernare până la finele anului 2024”, a spus liderul PSD.

„Mâine începem discuțiile pe economic și finanțe, să vedem ce este sustenabil până la sfârșitul anului, cu prioritățile pe care le au românii în acest moment. Este o prioritare rectificarea bugetară. Apoi vom vorbi despre justiție, despre SIIJ. Am văzut cum a funcționat justiția fără SIIJ, și vedem cum funcționează cu SIIJ. Bine ar fi să găsim soluțiile să o facem și mai funcțională”, a mai spus Ciolacu.

Ciolacu s-a referit din nou la introducerea cotei progresive. Întrebat în legătură cu dorința PSD de a se renunța la cota unică în schimbul unui impozit progresiv, Cîțu a spus că nu a fost discutat acest lucru dar că, indiferent ce decizie va fi luată, taxele nu vor crește.

Foto: Agerpres

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22