CRESC SALARIILE la Posta Romana. GREVA inceteaza

P.c. | 27.05.2014

Pe aceeași temă

O creştere a salariilor cu 150 de lei brut este prevazuta in protocolul semnat de Managementul Poştei Române cu sindicatul. Majorarea este condiţionată de creşterea veniturilor companiei, de limitele prevăzute în buget şi de procesul de normare a activităţii. Protestele salariaţilor au încetat, relatează Romania Libera.

 

Salarii vor crește în etape, pentru angajaţii din clasele 0-21, salariul va creşte cu 50 lei brut începând cu 1 august, urmând o majorare de 100 lei brut începând cu 1 octombrie, iar pentru angajaţii din clasele 22-50 suma de 150 lei brut începând cu 1 octombrie, informează Ministerul pentru Societatea Informaţională (MSI).

 

De asemenea, protocolul vizează angajarea de salariaţi pe posturile vacante, conform rezultatelor normării în curs de desfăşurare, acordarea de sporuri salariale, aprovizionarea cu rechizite şi consumabile, achiziţionarea de uniforme pentru poştaşi şi alte măsuri menite a îmbunătăţii condiţiile de muncă ale angajaţilor companiei.

 

Măsurile menţionate au fost decise ca urmare a negocierilor, pe baza unei liste lungi de propuneri făcute atât de managementul CNPR, cât şi de reprezentanţii sindicatului. Creşterile salariale vor fi operate în conformitate cu legislaţia în vigoare şi cu aprobarea Ministerului Finanţelor Publice, la prima rectificare bugetară.

 

Prioritatea managementului Poştei Românea este finalizarea un plan de creştere a veniturilor companiei, care, coroborat cu gestionarea eficientă a resurselor deja existente, să consolideze rezultatele pozitive de până acum şi să prevină reintrarea într-o zonă de deficit major, a declarat într-un comunicat ministrul Răzvan Cotovelea.

 

Poşta Română este de şase luni pe profit, iar profitul operaţional pentru primul trimestru al acestui an este 22,5 milioane lei. MSI deţine 75% din acţiunile Poştei Române.

 

Cu afaceri de 1,26 miliarde de lei în 2012, Poşta este cel mai mare operator local de profil. Compania are o reţea teritorială de 5.687 de unităţi şi 27.305 de angajaţi. Compania avea la sfârşitul anului 2012 datorii totale de 568,2 milioane de lei, în creştere cu 2,9% faţă de 2011,potrivit datelor din bilanţul Poştei.

În perioada 2008-2012, compania a consemnat piederi în fiecare an, care, cumulate, au atins 530 milioane de lei, cu toate că a bugetat profit în fiecare an.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22