Crimeea: O bază aeriană ucraineană a trecut, cu tot cu avioane, sub comanda republicii autonome Crimeea

D.g. | 03.03.2014

Pe aceeași temă

Baza aeriană tactică 204 a Forțelor Aeriene ale Ucrainei, echipată cu 45 de avioane de vânătoare și 4 avioane de instrucție, a trecut luni sub comanda republicii autonome Crimeea, care nu recunoaște Guvernul de la Kiev, a anunțat un purtător de cuvânt al executivului pro-rus local, potrivit EFE, citata de Agerpres.

'Comandamentul bazei 204 Belbek (în apropiere de Sevastopol) a anunțat că trece de partea poporului Crimeii', a declarat purtătorul de cuvânt, pentru agenția rusă de presă Interfax.

Executivul pro-rus local a precizat că la baza aeriană sunt peste 800 de soldați, cu care 'numărul total al militarilor Forțelor Armate ale Ucrainei care au trecut de partea poporului Crimeii se apropie de 6.000'.

Cu puțin timp înainte, militari ai Flotei ruse a Mării Negre dădeau un ultimatum singurei baze aeriene ucrainene din Crimeea pentru a jura credință autoproclamatului guvern pro-rus al republicii autonome, sub amenințarea unor 'măsuri dure'.

Cu numai o oră înainte de a se anunța această schimbare de poziție, comandantul brigăzii de aviație tactică Belbek scria pe pagina sa de Facebook că toți membrii brigăzii sunt 'credincioși poporului Ucrainei' și sunt 'gata să apere, cu arma în mână, integritatea teritorială a Ucrainei'.

Trupe ruse, care au preluat practic controlul asupra întregii Peninsule Crimeea, înconjoară singurele două posturi ale Poliției de Frontieră ucrainene care au rămas în mâinile unor persoane loiale Guvernului de la Kiev, printre care aeroportul Simferopol, capitala republicii autonome, potrivit aceleiași surse.

Controlează restul punctelor de frontieră din Crimeea și sediul Serviciului statal al polițiștilor de frontieră (SEG) din Ucraina în această regiune.

Au preluat, de asemenea, controlul total asupra portului Kerci, conexiune maritimă între Crimeea și Rusia prin strâmtoarea Kerci, potrivit presei locale ucrainene.

'În cursul asalturilor asupra punctelor de frontieră se recurge la forță fizică brută, amenințări cu arme și intimidări. Militarii ruși încearcă să facă presiuni psihologice asupra polițiștilor de frontieră ucraineni pentru a se supune noilor autorități din Crimeea', menționează un comunicat al SEG.

Militarii ruși 'încearcă în mod activ să recruteze personalul, îi cer date despre unitățile operative și despre colaboratori. Încearcă, de asemenea, să obțină informații confidențiale despre structurile de comandă', subliniază SEG, care denunță 'atacuri totale la adresa detașamentelor de polițiști de frontieră' în ultimele 24 de ore.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22