Crin Antonescu a avut o intrevedere cu presedintele APCE, pe care l-a apreciat "prieten de prima ora"

Fara Autor | 26.02.2013

Pe aceeași temă

Presedintele Senatului, Crin Antonescu, a avut, marti dimineata, o intrevedere cu presedintele Adunarii Parlamentare a Consiliului Europei (APCE), Jean-Claude Mignon, despre care a sustinut ca este "un prieten de prima ora al Romaniei", Mignon amintindu-si de momentul mai 1990 cand a vorbit in Piata Universitatii, relateaza Mediafax.

Antonescu a declarat la inceputul intalnirii cu presedintele APCE ca acesta a fost si "va ramane mereu" un prieten al Romaniei.

"Va multumesc, de asemenea, de la bun inceput pentru toata activitatea extrem de importanta pentru noi toti si pentru democratie pe care o desfasurati. Este, in fond, intre noi o relatie cu dublu sens, o relatie cu o institutie si relatia cu o personalitate exceptionala pentru noi. Adunarea Parlamentara a Consiliului Europei este o institutie care ne-a ajutat enorm in acesti 20 de ani, alaturi de care si cu ajutorul careia Parlamentul Romaniei, institutiile democratice din Romania s-au format si s-au consolidat dupa 1990, iar dumneavoastra, domnule presedinte, sunteti un prieten de prima ora al Romaniei, un om care s-a implicat personal si din tot sufletul in a sustine cauza libertatii si democratiei in Romania", a sustinut Antonescu, care a vorbit in limba romana in debutul reuniunii.

Presedintele APCE a sustinut, la randul sau, ca intotdeauna are senzatia cand ajunge la Bucuresti ca se intoarce acasa.

"Intotdeauna cand ma plimb prin Bucuresti, un oras pe care il iubesc mult si nu degeaba se compara Bucurestiul cu Parisul, tot timpul masor schimbarile de la sfarsitul anului 1989, inceputul anilor 90, cand am fost pentru prima oara in Romania. E deja de mult trecut momentul in care, la 1 mai 1990, m-am exprimat de la balconul Univeristatii din fata Intercontinental. Era o perioada destul de agitata, pentru ca atunci cand am luat cuvantul eram alaturi de Doina Cornea", a afirmat Jean-Claude Mignon.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22