Crin Antonescu: Astazi anuntam calendarul "destul de complet" privind suspendarea lui Basescu

Fara Autor | 09.01.2012

Pe aceeași temă

 

Liderul PNL Crin Antonescu a declarat, luni, înaintea reuniunii conducerii USL, că în cursul zilei va fi anunţat calendarul "destul de complet" referitor la suspendarea din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu, demers anunţat la sfârşitul anului trecut.
 
"Noi am comunicat foarte clar ce se întâmplă cu acel document şi el îşi urmează cursul, precum şi dezvoltările din jurul acelui document. Cred că am spus destul de clar la sfârşitul anului trecut", a spus Antonescu, citat de Mediafax.
 
Întrebat despre momentul finalizării documentului privind suspendarea, Antonescu a spus: "Anunţăm azi un calendar destul de complet în care aceste elemente îşi vor găsi locul".
 
La rândul său, preşedintele PSD, Victor Ponta, a precizat că în şedinţa de luni a USL se va discuta despre agenda până pe 25 noiembrie inclusiv.
 
"Ne-am văzut deja anul acesta, dar nu la nivel oficial. Acum e prima întâlnire oficială a USL. Azi discutăm despre toată agenda până pe 25 noiembrie inclusiv", a spus Ponta.
 
În 12 decembrie 2011, Crin Antonescu declara că documentul privind suspendarea din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu este gata, el precizând că acţiunea va porni atunci când USL va considera că este "oportună".
 
La începutul lunii decembrie, Victor Ponta anunţa că USL doreşte să strângă 5,2 milioane de semnături pentru susţinerea suspendării din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu, adică numărul de voturi pe care acesta le-a obţinut la turul al doilea al alegerilor din 2009. Liderul PSD a mai declarat, răspunzând unor întrebări, că USL nu îşi face iluzii privind votul din Parlament pentru eventuala cerere de suspendare din funcţie a preşedintelui.
 
TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2025 Revista 22