Crin Antonescu: Băsescu și acoliții lui din presă au făcut PRESIUNI pentru o sentință împotriva lui Fenechiu

F.m. | 13.07.2013

Pe aceeași temă

Președintele PNL Crin Antonescu a comentat la Antena 3 decizia de condamnare a lui Relu Fenechiu, spunând că va fi alături de colegul său de partid până în momentul în care procesul se încheie.

 

 

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a mai afirmat că Relu Fenechiu a fost "un ministru competent", care "şi-a făcut datoria", și că nu regretă faptul că  a fost desemnat de către partid în funcţia de ministru al Transporturilor.

"Aș vrea să spun că nu regret desemnarea lui Fenechiu la Transporturi și îi și mulțumesc pentru că în scurta perioadă cât a fost la Ministerul Transporturilor a reușit deblocarea fondurilor pentru infrastructură și privatizarea CFR Marfă în condiții foarte grele", a afirmat Crin Antonescu.

 

Liderul PNL a acuzat presiuni politice pentru condamnarea lui Relu Fenechiu. 

"Regret că a fost nevoit să plece din ministerul Transporturilor. Dacă noi cei de la PNL și de la PSD nu am făcut niciun fel de presiune publică și ne-am ferit să vorbim de acest caz, în schimb cei de la Cotroceni în funcție cu președintele Traian Băsescu și acoliții lui din presă au făcut presiuni zilnice pentru o anumită sentință pentru a bifa o nouă victorie politică", a subliniat liderul PNL.

Liderul liberalilor a  mai spus că partidul pe care îl conduce nu ia în calcul un schimb de ministere, și nu a infirmat ipoteza numirii lui Mugur Cozmanciuc sau a lui Ovidiu Silaghi la conducerea ministerului.

Sursa: evz.ro

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22