Crin Antonescu: Dacă voi fi preşedinte, Ponta nu va mai fi premier

F.m. | 31.03.2014

Pe aceeași temă

Liderul liberal Crin Antonescu spune că strategia PNL până la alegerile prezidenţiale nu include ”niciun fel de fuziune” cu alt partid şi susţine că dacă PSD nu câştigă alegerile prezidenţiale, iar el va deveni preşedinte atunci Victor Ponta nu va mai fi şef al Guvernului, relatează Mediafax.

"Nu avem în strategia noastră, pentru viitorul imediat, niciun fel de fuziune. Viitorul imediat, având în vedere că timpul nostru e marcat de alegeri, înseamnă până la prezidenţiale", a afirmat Crin Antonescu duminică, într-o conferinţă de presă la Piteşti, la finalul şedinţei delegaţiei Permanente a PNL Argeş.

Liderul liberal a spus că este posibil ca atitudinea lui Teodor Atanasiu, care şi-a exprimat speranţa ca după alegerile europarlamentare PNL şi PSD să fuzioneze, să se bazeze pe colaborarea bună dintre cele două partide la nivelul judeţului Alba.

Antonescu a mai spus că dacă el va deveni preşedinte al României ”la scurtă vreme Ponta nu mai e premier”.

În opinia preşedintelui PNL, singura variantă în care Victor Ponta şi-ar putea păstra mandatul de şef al Guvernului este cea în care PSD ar câştiga alegerile prezidenţiale.

Antonescu a spus, de asemenea, că are ”impresia” că ”e o problemă” pentru PSD în a-şi găsi un candidat pentru scrutinul prezidenţial programat pentru acest an.

”Sunt unii care se oferă, cum ar fi Tăriceanu sau Geoană. Sunt alţii pe care domnul Ponta i-ar vrea, cum ar fi Isărescu sau Maior, dar care, din diferite motive, nu vor dânşii. Nu ştiu ce o să se întâmple. Dacă găseşte totuşi pe cineva şi-l scoate preşedinte, atunci rămâne premier”, a afirmat Crin Antonescu.

Preşedintele PNL a participat, duminică, la Piteşti, la Delegaţia Permanentă a PNL Argeş, întrunire la care cei mai mulţi dintre liderii liberali care au luat cuvântul au avut discursuri anti-PSD.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22