Crin Antonescu: DNA să fie sesizată în cazul datoriilor de la CFR Marfă şterse de Guvern

Fara Autor | 21.06.2013

Pe aceeași temă

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, joi seara, la Realitatea TV, că cineva ar trebui să sesizeze DNA în cazul datoriilor CFR Marfă anulate de Guvern, apreciind, pe de altă parte, că privatizarea companiei menţionate este un succes în condiţiile impuse de FMI.

 

 

"Trebuie să existe preocupare pentru modalităţile în care, din 2007 cred, când era pe profit încă, aşa cum ar trebui să fie şi cam sunt astfel de companii în mai toarte statele, cum s-a ajuns la o gaură de 400 de milioane în patru ani. Dacă nu întreprindem niciun demers pentru a vedea unde s-au dus aceşti bani, atunci înseamnă că cineva are ceva de acoperit şi eu cred că într-o ţară în care ni se ţine de dimineaţă până seara predica justiţiei, suntem minţiţi în faţă cu neruşinare şi de Traian Băsescu şi de Monica Macovei şi de către PDL. (...) Vreau să văd totuşi, poate se sesizează cineva la DNA, poate la un alt for, cum s-a ajuns la aceste companii la găuri de sute de milioane de euro pe care le plătim cu toţii. (...) Totuşi, oamenii ăia chiar nu sunt întrebaţi nimic?", a declarat Crin Antonescu.


Cititi si:

- Nou episod haotic în PRIVATIZAREA CFR Marfă. Fenechiu sterge datoriile prin CONVERSIE in actiuni.



 

Liderul liberal a menţionat că iniţial, atât CSAT-ul cât şi Relu Fenechiu, au opinat că CFR Marfă nu trebuie privatizat, dar la cererea FMI s-a revenit asupra acestei păreri deşi "privatizările de nevoie sunt întotdeauna afaceri nu grozave".

"Faptul că privatizarea s-a desfăşurat, a avut loc, contractul s-a încheiat şi s-a încheiat în termenul angajat cu FMI cred că este un succes. Despre cel care a câştigat, grupul economic care a câştigat licitaţia, eu nu pot spune. (..) Cum va decurge semnarea în detaliu a contractului, respectarea termenilor săi, iarăşi nu am de unde să ştiu acum. E de văzut. (...) Eu consider un succes categoric că ceva care s-a angajat s-a realizat", a conchis Crin Antonescu.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22