Pe aceeași temă
"E adevarat ca partidele din USL nu starnesc incantarea si entuziasmul romanilor, dar nu este adevarat ca USL egal PDL. Putem sa discutam ce e bine, ce e rau, dar egal, nu", a declarat presedintele PNL, Crin Antonescu, invitat la RealitateaTV. Antonescu a respins acuzatiile Elenei Udrea ca opozitia instiga la violenta.
Preşedintele PNL Crin Antonescu a încercat să minimizeze nemulţumirile protestatarilor din Piaţa Universităţii care protestează împotriva întregii clase politice, afirmând că nu se poate pune semnul "egal" între USL şi PDL.
"Aceste proteste sunt impotriva puterii, nu impotriva noastra. [...] Daca USL = PDL, vom lua acelasi scor in alegeri", a declarat liderul PNL la Realitatea TV.
Totuşi, fotografii ale lui Victor Ponta, co-preşedinte al USL, au fost arse în timpul manifestaţiilor, alături de cele ale preşedintelui Traian Băsescu, iar numeroase pancarte aveau inscripţii ca "USL=PDL" sau mesaje împotriva întregii clase politice.
Antonescu s-a pronunţatdin nou pentru alegeri anticipate şi s-a declarat împotriva unui posibil guvern de uniune naţională, înainte de astfel de alegeri.
Crin Antonescu a respins acuzaţiile Elenei Udrea că USL ar instiga la violenţe în stradă şi a precizat că puterea este cea care "a pus paie pe foc" prin felul de a guverna "îmbogăţindu-se ca nesimţiţii în timp ce sărăceau majoritatea populaţiei acestei ţări".
"Opoziţia nu numai că nu a instigat la violenţă, dar în mod explicit, în toate apariţiile publice pe care le-am avut şi eu, şi ceilalţi colegi ai mei, am îndemnat la evitarea oricărei violenţe", a spus Antonescu, la Realitatea Tv, amintind că în chiar finalul discursului său de la Arcul de Triumf a făcut referire explicit la încheierea mitingului în mod paşnic.
El a ţinut să puncteze diferenţa dintre mitingul organizat de opoziţie şi protestele din Piaţa Universităţii, unde joi seară au apărut incidente. În plus, a subliniat din nou că, în opinia opoziţiei, România nu are nevoie de violenţă.
"Eu cred că opoziţia care cere alegeri anticipate nu instigă la violenţe, ci îndeamnă la o soluţie politică pe care nu numai noi o cerem, o cere strada, o cer partizani consacraţi, analişti, comentatori ai actualei puteri, care e o soluţie democratică normală", a precizat Antonescu.
"Cum să ne acuzi pe noi că incităm sau punem paie pe foc? Păi paie pe foc au pus dânşii, cei care guvernează îmbogăţindu-se ca nesimţiţii în timp ce sărăceau majoritatea populaţiei acestei ţări, făcând 14 angajări de răspundere când toată lumea le cerea dialog, ignorând cetăţeni şi opoziţie", a mai spus el.
Crin Antonescu a menţionat că mitingul de joi organizat de USL a demonstrat cu Uniunea are susţinere.
Elena Udrea a declarat vineri la Iaşi că protestele sunt împotriva tuturor politicienilor care au condus România în ultimii 20 de ani, nu doar împotriva actualilor guvernanţi, şi a criticat opoziţia că incită la violenţă şi încearcă să speculeze acest moment pentru a ajunge la putere.