Pe aceeași temă
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, luni, că scorul partidului la europarlamentare este sub aşteptările liberalilor, precizând că el îşi va ţine promisiunea legată de scorul formaţiunii şi că va face acest anunţ în şedinţa BPN, informeaza Mediafax.
”La un rezultat de 15%, PNL nu poate fi mulţumit, este un rezultat sub aşteptările noastre. Aşa cum am anunţat din campanie, neatingerea obiectivului este un eşec pe care ca preşedinte mi-l asum. Evident că îmi voi ţine cuvântul, nu s-a pus niciodată problema alfel. În şedinţa de la ora 14.00 voi anunţa colegii şi vom lua decizia acolo”, a afirmat Crin Antonescu.
El a fost întrebat dacă este certă demisia sa din fruntea partidului.
”Nu există niciun fel de dubiu în legătură cu acest lucru, numai că un preşedinte de partid nu-şi dă demisia în faţa presei, ci pentru că este o decizie politică, o face în faţa partidului său”, a precizat Antonescu.
Antonescu a menţionat că, în cazul filialelor care au avut alt tip de probleme se poate vorbi şi de sancţiuni, dar decise în conducerea PNL.
Liderul PNL a fost întrebat dacă este posibil să renunţe la acest gest în cazul în care cei mai mulţi colegi din conducerea partidului îi vor cere acest lucru.
”Nu supun demisia mea la vot, demisia este un act unilateral de voinţă. Îmi ţin cuvântul, nu există niciun dubiu asupra faptului că obiectivul (de 20% la alegeri - n.r.) nu a fost atins şi eu, primul, ca preşedinte al partidului îmi asum acest lucru aşa cum am declarat public”, a mai spus Antonescu.
Antonescu a declarat, în mai multe rânduri, că dacă PNL obţine mai puţin de 20% la europarlamentare va demisiona de la şefia partidului.
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a anunţat că, în şedinţa de luni a conducerii partidului, va propune ca europarlamentarii PNL să adere la grupul PPE din Parlamentul European.
Crin Antonescu a arătat că, având în vedere contextul european, în urma consultării cu mulţi colegi, şi mai ales în situaţia internă şi externă, va propune, la Biroul Politic al partidului, ca europarlamentarii liberali să adere la grupul PPE.
”Este o decizie pe care eu o voi propune colegilor mei”, a anunţat Antonescu, precizând că propunerea sa are în vedere faptul că ”Uniunea Europeană nu trebuie să fie condusă de un preşedinte socialist”.
”Având în vedere că mecanismele europene sunt diferite de cele din Parlamentele naţionale, cine va avea mai mulţi europarlamentari, mai multe mandate între PPE şi PSD, va desemna preşedintele Comisiei Europene”, a arătat Antonescu.
El a mai spus că opţiunea PNL este foarte clară, pentru dreapta, pentru un preşedinte al Comisiei Europpene din partea PPE, adăugând că există şi o compatibilitate doctrinară, de orietare politică strategică între PPE şi PNL, un partid de dreapta.
Potrivit lui Antonescu, în al doilea rând, opţiunea este legată de faptul că dreapta trebuie să îşi unească forţele şi în Europa, şi în ţară.
PNL este membru ALDE.
Cele mai importante declaratii ale lui Crin Antonescu:
- Sintem foarte aproape de rezultatele oficiale ale alegerilor si dupa ce si BEC a anuntat rezultate partiale dupa un numar suficient de mare de sectii, putem face anumite aprecieri.
- In legatura cu PNL. Evident ca, la 15%, PNL nu poate fi multumit. E sub asteptarile noastre.
- Asa cum am anuntat, neatingerea obiectivului este un esec pe care ca presedinte mi-l asum. Evident ca-mi voi tine cuvintul. In sedinta BPC de azi de la 14.00 voi anunta acest lucru colegilor mei si vom lua deciziile care se impun.
- Multumesc tuturor liberalilor care s-au implicat loial si devotat
- E o campanie pe care vom face o analiza detaliata saptamina asta.
- Exista niste explicatii pentru decalajul intre rezultat si tinta asumata. Vine in principal dintr-un vot politic dat in mediul urban si nu din deficiente organizatorice.
- PNL iese intarit din aceasta campanie pentru ca organizarea a fost buna.
- PNL a fost tinta unui bombardament politic si psihologic explicat de disperarea PSD si a lui Victor ponta in fata propriului rezultat
- Rezultatul USD e sub propriile asteptari si arata ca PSD nu poate considera ca e cistigator al bataliei pentru prezidentuiale
- Azi, raporturile stinga-dreapta sint echilibrate, lupta pentru presedintie e perfect deschisa.
- Rezultatul e categoric sub asteptari pentru Ponta.
- Apelul meu catre alegatorii de dreapta e unul la incredere.
- PSD si asociatii nu au putut obtine mai mult de 37-38% arata ca batalia e deschisa.
- Decriptez un sens de vot antisistem in votul pentru Mircea Diaconu.
- PNL spera ca toata lumea a constatat ca povestea lui Ponta cu minciuna USL Traieste nu poate fi crezuta.
- USL e trecut
- PNL - vi-l garantez - este cea mai puternica forta de Opozitie fata de PSD
- Orizontul politic care se deschide este al unei batalii politice stinga-dreapta.
- Avind in vedere contextul european, va aduc la cunostinta ca la BPC al PNL voi propune ca europarlamentarii PNL sa adere la PPE.
-
Este o decizie pe care o voi propune colegilor mei din 2 motive: 1. Nu putem asuma riscul ca Comisia Europeana in urmatorii ani sa fie condusa de un presedinte socialist.
2. Exista o compatibilitate doctrinara intre PPE si PNL, care e traditional si constant un partid de dreapta - Sensul acestei decizii e ca dreapta trebuie sa-si uneasca fortele in UE si in Romania
- Sper ca decizia sa fie validata de colegii mei.
- As vrea sa remarc un lucru din votul de ieri, care nemultumeste toate partidele: Guvernul Ponta 3, impotriva caruia am depus o motiune de cenzura, nu are sustinerea publica, politica pentru a avea majoritate.
- Daca socotim si voturile UDMR, vedem ca voturile arcului guvernamental sint mult sub majoritate.
- Toate lucrurile care tin de analiza de detaliu, de decizii, vor fi luate in zilele urmatoare.
- Un lucru e clar si nu exista dubiu, mai ales dupa o consultare telefonica azi-noapte cu liderii PNL: Nu se pune problema ca PNL sa revina intr-o combinatie de guvernare alaturi de PSD.
- Intrebari:
- Q: Ati negat in trecut aderarea la PPE. Nu vi se pare o problema?/ A: Sigur ca e o problema. Exista insa decizii politice care depasesc sentimentele, care angajeaza viitorul unui partid. La momentul respectiv, aceste elemente nu existau.
- Q: Ati spus ca dreapta trebuie sa se uneasca. Ce veti propune?/ A: Nu am vorbit de lucruri tehnice. Eu cred insa ca lucrurile sint simplificate pe scena politica, toti cei de dreapta trebuie sa-si uneasca eforturile. Trebuie sa facem un larg front anti-PSD.
- Q: Veti demisiona de la sefia PNL?/ A: Nu exista nici un dubiu. Doar ca un presedinte nu isi depune demisia in fata presei, ci in fata partidului sau.
- Q: Veti lua masuri fata de liderii locali care nu au obtinut rezultate?/ A: Asa cum eu imi asum esecul, asa vor face si altii.
- Nu suspun demisia mea la vot, demisia e un act unilateral de vointa. Nu vreau sa intru mai mult in detalii. Vom discuta toate aceste lucruri la Biroul Politic si la Delegatia Permanenta
Antonescu afirmase inaintea alegerilor ca demisioneaza daca PNL nu reuseste sa ia cel putin 20% la alegeri.