Pe aceeași temă
Preşedintele Senatului, Crin Antonescu, a declarat, în discursul de la Iaşi de Ziua Unirii, că ar fi vrut ca Vasile Blaga, aflat în public, să fi fost alături de el pe scenă şi că se gândeşte la cei care fluieră şi huiduie, el adăugând: "Trebuie să facem din harul Unirii faptă, nu doar vorbă", informeaza Mediafax.
Antonescu a susţinut un discurs scurt, de 5 minute.
"Înţeleg că sunt aici şi reprezentanţi ai opoziţiei, dar nu lângă noi, pe scenă. Îl salut pe Vasile Blaga şi îmi pare rău că nu suntem împreună acum pe această scenă", a declarat Antonescu.
El a menţionat şi că se gândeşte la cei care aleg să fluiere şi să huiduie.
"Gândul meu se îndreaptă şi către cei care aleg să fluiere şi să huiduie, pentru că şi ei trebuie să fie alături de noi", a spus Antonescu.
El a mai spus că "trebuie să facem din harul Unirii faptă, nu doar vorbă".
"Niciun mare popor nu s-a ridicat decât prin unitate. Fără unitate, acest popor nu a putut realiza nimic din aspiraţiile sale (...) Momentele de înălţare au fost cele în care am putut să fim uniţi", a spus Antonescu.
Liberalul a precizat că în aceast zi românii trebuie să fie deasupra diferenţelor dintre ei.
"Gândul meu respectuos şi sincer este că putem în această zi să fim dincolo, să fim deasupra acestor diferenţe, să fim uniţi (...) E loc pentru toţi, avem nevoie de toţi", a spus preşedintele Senatului.
La începutul manifestărilor, preşedintele Senatului, Crin Antonescu, şi primarul Iaşiului, Gheorghe Nichita, au fost huiduiţi, participanţii scandând mesaje şi împotriva premierului şi a şefului statului, care nu participă la evenimente.