Crin Antonescu: N-am o vulnerabilitate în cursa prezidenţială cauzată de referendum. Unii uită detaliile

Fara Autor | 20.03.2013

Pe aceeași temă

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, miercuri, că nu are o vulnerabilitate în perspectiva alegerilor prezidenţiale cauzată de referendumul din 2012 pentru demiterea preşedintelui, informează Mediafax.

 

El a afirmat că "unii uită detalii semnificative" din evenimentele de anul trecut.

Antonescu a fost întrebat cum vede declaraţiile premierului Victor Ponta, care a susţinut că a avut foarte mult de pierdut pe plan extern după suspendarea preşedintelui Traian Băsescu în 2012 şi i-au rămas "nişte cicatrici" pentru următorii 10-20 de ani.

Liderul PNL a susţinut că suspendarea preşedintelui de anul trecut a fost un lucru "corect, întemeiat pe prevedere constituţională", iar procedura s-a desfăşurat "ireproşabil din punct de vedere constituţional şi legal".

"Vă reamintesc că domnul Băsescu însuşi a participat şi a recunoscut în chip firesc toate aceste etape, toate aceste proceduri, nu a existat niciun fel de contestaţie în această privinţă. (...) Vă voi aminti nu doar semnificaţia majoră a votului dat de peste 8 milioane de cetăţeni români, dintre care 7,5 milioane aproape pentru demitere, dar vă voi reaminti faptul că toată prelungirea, toată întârzierea unui verdict în legătură cu acest referendum nu a fost generată nici de Guvernul Ponta, nici de majoritatea USL din acea perioadă, nici de mine ca preşedinte interimar, ci de decizii ale Curţii. Amânarea unui verdict, cererea unor date suplimentare, toate astea au venit de la Curte", a afirmat Antonescu.

De asemenea, el a precizat că "unii riscă să uite detaliul acelei erate", care ar fi fost în opinia liderului PNL "cheia" soluţionării problemei, pentru că "a schimbat legea, a schimbat articolul, în aşa fel încât referendumul să nu poată fi validat".

"Astea sunt detalii semnificative, văd că unii le uită, din punctul meu de vedere este o decizie pe care nu o regret, sigur că regret deznodământul ei, pentru că ea prelungeşte o stare de tensiune şi până la urmă încalcă o exprimare populară de mare amploare", a mai afirmat liderul PNL.

Totodată, Antonescu a declarat că alegerile prezidenţiale din 2014, "chiar citite prin prisma emoţiilor, părerilor partenerilor externi, nu au de a face cu referendumul din 2012, ci au de a face cu prezentul şi viitorul". "Nu consider că am vreun fel de vulnerabilitate sau motiv de defensivă în faţa oricui din acest punct de vedere, pentru că, repet: nu s-a încălcat Constituţia în România, (...) regimul statului de drept nu a fost încălcat de USL sau de către Guvern sau de către mine vara trecută", a mai precizat liderul PNL.

Premierul Victor Ponta a afirmat că personal a avut foarte mult de pierdut pe plan extern după suspendarea preşedintelui Traian Băsescu şi că i-au rămas "nişte cicatrici" pentru următorii 10-20 de ani, iar acordul semnat recent cu şeful statului presupune că a realizat că mai poate trăi cu acesta.

"Mi-a făcut foarte mult rău, pentru că dacă în 7 mai eram nu doar cel mai tânăr prim-ministru social-democrat, dar eram foarte bine cunoscut, foarte bine conexat, colegii mei, începând cu preşedintele Parlamentului European şi toţi ceilalţi... sigur că după episodul din vară am avut foarte mult de pierdut. Mi-au rămas şi nişte cicatrici. Rana s-a vindecat - cum e povestea cu plagiatul - dar cicatricea va rămâne întotdeauna, şi peste zece ani, şi peste douăzeci de ani. Dacă mă întrebaţi de regrete...am regrete cum am şi pentru că nu s-a făcut 50% la referendum", a spus Ponta la Adevărul Live.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22