Crin Antonescu: Nu am niciun motiv să cred că Stroe și Chițoiu ar putea părăsi PNL. Radu Stroe spune ca NU va parasi partidul

D.g. | 27.02.2014

Pe aceeași temă

Update: Vicepreşedintele PNL Radu Stroe a declarat, joi, că nu va părăsi partidul pentru a se alătura fostului premier şi lider al PNL Călin Popescu Tăriceanu, informeaza Mediafax.

Actualul vicepreşedinte al PNL şi fost ministru de Interne s-a aflat printre cei care au votat împotriva ieşirii PNL de la guvernare şi a constatării desfiinţării USL la reuniunea Delegaţiei Permanente a PNL.

Președintele PNL, Crin Antonescu, a declarat joi că nu are niciun motiv să creadă că Radu Stroe și Daniel Chițoiu ar putea părăsi partidul, informeaza Agerpres.

Antonescu a fost întrebat de jurnaliști dacă se așteaptă ca Radu Stroe și Daniel Chițoiu să părăsească partidul.

"În ce-l privește pe domnul Chițoiu, nu văd niciun element în această privință. În ce-l privește pe domnul Stroe, faptul că a fost între cei șase care au votat, faptul că ei au avut altă părere nu înseamnă deloc intenția de a părăsi partidul. Sigur că după isprăvile domnului Tăriceanu nu mai pot spune despre nimeni 'imposibil', dar eu, personal, nu am niciun motiv să cred că domnul Stroe dorește să părăsească partidul după 24 de ani", a spus Antonescu, la Palatul Parlamentului.

Delegația Permanentă a PNL a luat marți decizia de a părăsi guvernarea și alianța USL, cu 187 de voturi pentru, 6 împotrivă și 2 abțineri.

Senatorul Călin Popescu-Tăriceanu, demisionat din Partidul Național Liberal, a anunțat miercuri seară că va înființa un nou partid liberal, care se va numi Partidului Reformator Liberal, după ce a ajuns la concluzia că USL are nevoie de o componentă liberală.

Premierul Victor Ponta a declarat ca este dispus să le ofere posturi în Guvern lui Călin Popescu-Tăriceanu și unora dintre membrii noului sau partid. El a mai spus ca îl vede pe Tăriceanu ca un candidat puternic la prezidențiale și ca potrivit sondajelor de opinie există cel mult patru persoane care sunt preferate de români pentru funcția de președinte, printre care și Călin Popescu-Tăriceanu.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22