Crin Antonescu: Nu s-a pus problema schimbării ministrului de Interne

D.g. | 22.01.2014

Pe aceeași temă

Președintele PNL, Crin Antonescu, a declarat miercuri că în discuția cu premierul Victor Ponta nu s-a pus problema schimbării din funcție a ministrului de Interne, Radu Stroe, informeaza Agerpres.

"Nu s-a pus această problemă. Nu s-a discutat. Nu a propus primul ministru, nu m-am opus eu. Responsabilitatea atât cât a fost, cât o găsește și raportul, cât a evaluat-o și primul ministru la nivelul MAI s-a soldat totuși cu demisia unui secretar de stat care era direct responsabil în această chestiune. A fost propunerea premierului, pe care eu am găsit-o justificată și pe care o susțin", a afirmat Antonescu, la sediul PNL.

Întrebat de ce mai este ministru Radu Stroe, Antonescu a răspuns: "Pentru că aceasta a fost decizia primului-ministru".

"În momentul în care PNL va dori să schimbe un ministru, îl va schimba, adică va cere premierului revocarea. Aceasta a fost decizia primului-ministru, în baza raportului pe care vicepremierul Gabriel Oprea l-a făcut și am fost de acord cu ea", a mai declarat liderul PNL.

Antonescu a apreciat că situația lui Radu Stroe nu este comparabilă cu cea a fostului ministru al Culturii Daniel Barbu, care și-a dat demisia în urma unor declarații nepotrivite.

"Nu cred că sunt declarații comparabile. Eu regret faptul că din întâmplarea cu ministrul Barbu nu s-a reținut ceea ce totuși era semnificativ, că și în România un ministru își poate da demisia pentru o declarație nefericită, că se procedează civilizat din punct de vedere politic", a spus Antonescu.

El a spus că principala problemă este funcționarea instituțiilor, nu declarațiile demnitarilor.

"De asta este greu să fii ministru, demnitar, pentru că trebuie să înțelegi că orice declarație, orice cuvânt, orice expresie a chipului în asemenea moment de mare emoție publică sunt importante. Dar asta nu este prima noastră problemă, ci funcționarea instituțiilor și respectarea procedurilor", a declarat Antonescu cu privire la declarația lui Radu Stroe potrivit căreia regretă faptul că accidentul aviatic a avut loc în mandatul său.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22