Crin Antonescu nu se leapada de Voiculescu. "Subiectul Dan Voiculescu este un caz inchis pentru PNL"

Fara Autor | 16.03.2011

Pe aceeași temă

Subiectul Dan Voiculescu este un caz inchis pentru PNL, a declarat presedintele PNL, Crin Antonescu, miercuri, dupa Delegatia Permanenta a partidului, transmite Agerpres. Conducerea formatiunii liberale a respins miercuri propunerea senatorului Raymond Luca  de a retrage sprijinul politic lui Voiculescu.



Joia trecuta, Curtea Suprema a respins recursul formulat de presedintele fondator al Partidului Consevator impotriva deciziei prin care Consiliul National de Studiere a Arhivelor Securitatii (CNSAS) i-a dat verdict de colaborare cu fosta Securitatea. Decizia este definitiva si irevocabila.



"Am avut o propunere din partea senatorului Raymond Luca pe care am supus-o discuţiei în Delegaţia Permanentă. Domnul senator Raymond Luca, care propunea, după cum ştiţi, retragerea sprijinului politic pentru Dan Voiculescu, a obţinut un singur vot, al domniei sale, pentru această propunere. Subiectul este, din punctul nostru vedere, închis", a declarat preşedintele PNL.



Declaratia de miercuri a lui Crin Antonescu vine dupa ce acesta afirmase ca va continua colaborarea cu Voiculescu, sub motiv ca "trecutul nu mai intereseaza". Liderul PNL a atacat-o extrem de dur pe Adriana Saftoiu, afirmind ca aceasta este o "moralista second-hand".
TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22