Crin Antonescu: Nu voi schimba procurorii sefi daca ajung presedinte

Fara Autor | 17.05.2014

Pe aceeași temă

Crin Antonescu, a declarat vineri seara, la B1 TV, că nu ar schimba procurorii șefi, respectiv pe Tiberiu Nițu și Laura Codruța Kovesi, chiar daca a avut unele rezerve cu privire la numirea lor, dacă ar fi ales președinte.

„Nu i-aș schimba. Chiar dacă am avut rezerve la numirea lor, cu privire la modul în care s-a negociat, nu cred că o schimbare ar rezolva ceva, continuitatea trebuie să prevaleze. Aș încerca să merg pe formule care să fie generate de însuși corpul magistraților, să las propunerea la latitudinea CSM-ului în mare parte”, a declarat Antonescu, răspunzând unei întrebări.

De asemenea, întrebat dacă ar încerca să afle dacă populația ar fi deacord cu o altă formă de guvernământ, președintele PNL a răspuns: „Evident că o revenire la monarhie nu se poate face decât pe baza unui sprijin popular majoritar. E greu să gândești acest lucru ca posibil, dar eu am spus în urmă cu trei ani monarhia că nu e doar o amintire, ar putea fi și un proiect. Îl văd realizabil în momentul în care există un consens în idei din câmpul poliiic de a pregăti dezbaterea unei astfel de probleme”.

„Eu am o obsesie din 1990: insuficienta legitimitate în profunzime a republicii noastre. Noi suntem o republică în consecința întâmplărilor din 1947. Faptul că nu am avut un referendum explicit pe acest subiect, face pentru mine insuficient legimitată republica, nefiind rezultatul unui referendum liber, așa cum a fost în Italia sau Grecia”, a mai spus Crin Antonescu.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22