Pe aceeași temă
Președintele Senatului Crin Antonescu a declarat luni că pentru funcția de președinte al Comisiei juridice din Senat va fi susținut Cătălin Boboc în locul lui Tudor Chiuariu care și-a dat demisia, informeaza Agerpres.
"Pentru președinția Comisiei juridice va fi susținut senatorul Cătălin Boboc care este membru al comisiei. Tudor Chiuariu rămâne în Senatul României prin efectele hotărârii instanței, prin efectele sentinței, de vreme ce sentința îi lasă mandatul.
El și-a dat demisia din funcția de președinte al Comisiei juridice prin propria sa decizie și în mod simbolic, politic, dar formal, legal, nimic nu-i interzice mandatul. El rămâne în PNL.
Dacă are toate drepturile politic de ce să nu rămână", a spus Antonescu la Palatul Parlamentului.