Pe aceeași temă
Preşedintele Senatului, Crin Antonescu a declarat miercuri ca hotărârea Curţii Constituţionale va fi respectată iar forma finală a legii referitoare la acesta va fi în concordanţă cu decizia CCR.
"Luăm act de poziţia Curţii Constituţionale, respectăm hotărârea Curţii şi, evident, forma finală a legii va fi în concordanţă cu decizia Curţii. Nu pot da detalii acum, pentru că nu ştiu eu exact ce articole vizează şi nu cunoaştem motivarea. Vă asigur că se va proceda întru totul cu respectarea hotărârii Curţii", a afirmat Antonescu, la Palatul Parlamentului.
Preşedintele Senatului a adăugat că termenul de 45 de zile în care parlamentarul poate contesta raportul ANI a pornit de la ideea că membrii Legislativului nu sunt funcţionari publici.
"Noi, cei care am votat amendamentul domnului Tudor Chiuariu, am pornit de la ideea că între parlamentari şi funcţionari publici există o diferenţă mare. Cu alte cuvinte, parlamentarii nu sunt funcţionari publici, sunt altceva. Asta nu a însemnat în intenţia noastră că parlamentarii sunt deasupra legii, numai că nu putem nici lua accepţiunea perfectei egalităţi, pentru că atunci nu am mai avea demnităţi în stat, atunci am putea să punem problema că preşedintele ar fi putut fi anchetat, deşi era preşedinte, în fiecare zi, că fiecare dintre cetăţenii României poate să angajeze România şi să semneze tratate internaţionale. Am ajunge într-o chestiune care dizolvă orice formă de organizare şi în sensul acesta parlamentarii nu au fost şi nu sunt funcţionari publici. Asta este concepţia noastră, este baza, decizia Curţii însă este obligatorie", a subliniat Antonescu.
CCR a decis miercuri că este neconstituţională modificarea la Statutul deputaţilor şi senatorilor referitoare la termenul de 45 de zile în care parlamentarul poate contesta în instanţă raportul de evaluare al Agenţiei Naţionale de Integritate.
Totodată, CCR a declarat neconstituţional articolul referitor la conflictul de interese.
Pe 14 februarie, Partidul Democrat Liberal a depus la CCR sesizarea de neconstituţionalitate asupra modificărilor aduse la Statutul deputaţilor şi senatorilor, aceasta fiind semnată de 24 de parlamentari democrat-liberali şi de liderul grupului PP-DD de la Senat.
Comisia pentru Statutul deputatului şi al senatorului a adoptat pe 13 februarie un amendament al senatorului liberal Tudor Chiuariu privind prelungirea de la 15 la 45 de zile a termenului de depunere a contestaţiilor de către parlamentari cu privire la deciziile de incompatibilitate emise de Agenţia Naţională de Integritate.
Potrivit lui Chiuariu, după împlinirea termenului de 45 de zile de la decizia ANI, în cazul în care nu ar depune contestaţie, parlamentarul ar pierde automat mandatul. "Este un larg consens între grupurile parlamentare pe acest amendament. Modificările au fost făcute în comisie", a declarat Chiuariu la acea dată.