Pe aceeași temă
“Nu sunt interesat, sub nicio forma, de revenirea la conducerea PNL”, a spus Crin Antonescu, marti. Intr-un interviu pentru Gandul, Antonescu a afirmat ca nu a crezut in sansele lui Klaus Iohannis in cursa prezidentiala, fapt pentru care nu s-a implicat in campania acestuia.
”Nu sunt interesat, sub nicio formă, de revenirea la conducerea PNL. Am spus-o când m-am retras din această poziţie, reamintesc că am făcut-o în urma chibzuinţe cât se poate de mature şi responsabile, nu a fost o decizie pripită şi este o decizie pe care în continuare nu am niciun motiv să o schimb. Nu înseamnă că îmi este indiferentă soarta partidului în care mă aflu sau soarta dreptei româneşti în general”, a declarat Crin Antonescu, potrivit sursei citate.
Cu privire la rezultatul alegerilor prezidentiale si la victoria surprinzatoare a lui Klaus Iohannis in fata lui Victor Ponta, Antonescu recunoaste ca nu se astepta la un asemenea rezultat.
“Nu excludeam posibilitatea, deşi o consideram mică, ca domnul Iohannis să câştige, dar nu mă aşteptam. Am curajul să spun că nu se aştepta nimeni la ceva mult mai amplu decât victoria unui candidat, ceva care s-a întâmplat duminica trecută. A fost, cum am putut vedea toţi, nu o victorie neaşteptată, ci un adevărat seism electoral, fapt pentru care consider aceste alegeri prezidenţiale nişte alegeri istorice. Ele marchează mutaţii în societate, care pot fi calificate astfel”, a spus Antonescu.
Cu privire la viitorul parcurs politic, Crin Antonescu se arata dispus sa faca un pas inapoi.
“Cred (…) că este nevoie de figuri mai proaspete, nu neapărat oameni fără nicio experienţă politică, figuri mai proaspete, figuri care nu au intrat în conştiinţa publică în ultimii douăzeci de ani de politică, a spus fostul lider PNL.