Pe aceeași temă
Preşedintele Senatului, Crin Antonescu, a declarat, joi seara într-o emisiune TV, că ruperea protocolului dintre PNL şi PC nu este o dramă, deoarece cele două partide nu sunt dependente unul de celălalt.

Antonescu s-a arătat surprins de declaraţiile lui Bogdan Ciucă, purtătorul de cuvânt al Partidului Conservator (PC), potrivit cărora partidul pe care îl reprezintă ar trebui să rupă protocolul din cadrul Alianţei de Centru Dreapta (ACD) pe care îl are cu PNL, deoarece acesta nu funcţionează.
Antonescu a spus nu ştie dacă va avea loc o ruptură între PC şi PNL: „Am fost surprins de declaraţia lui Ciucă, nu ştiu dacă ea anunţă ceva.”
De asemenea, Antonescu a subliniat că „PNL nu a fost niciodată dependent de PC” şi că o posibilă dizolvare a ACD nu este un lucru dramatic.
„Nu aş dramatiza, sunt lucruri mai grave în ţara asta. Aceste lucruri nu afectează în niciun fel alianţa USL”, a spus Antonescu.
Cititi si:
- Conservatorii lui Dan Voiculescu se declara nemultumiti de relatia cu PNL-ul lui Crin Antonescu
- PRIMA RUPTURA? Conservatorii lui Dan Voiculescu spun ca protocolul cu PNL nu mai functioneaza
Co-preşedintele USL a adăugat că nu ştie dacă poziţia lui Ciucă este generală în cadrul PC şi dacă preşedintele onorific al Conservatorilor, Dan Voiculescu, ia în calcul separarea de PNL.
„Nu ştiu dacă părerea domnului Ciucă reprezintă şi opinia domnului Dan Voiculescu. De doi ani de când există USL, nu ştiu dacă ne-am întâlnit de cinci ori. Daniel Constantin a reprezentat tot timpul PC. Dan Vociulescu a păstrat mereu o poziţie retrasă, cum de altfel, şi poziţia lui de preşedinte onorific în cadrul partidului o indică”, a conchis Antonescu.
Purtătorul de cuvânt al PC, Bogdan Ciucă, a declarat, joi, că partidul pe care îl reprezintă consideră că protocolul alianţei cu PNL, ACD, nu funcţionează.
„Protocolul cu ACD fizic nu funcţionează. Nu prea au fost întâlniri în plan local, nici în plan naţional. Asta nu înseamnă că avem o problemă cu USL, USL rămâne în continuare cel mai drag proiect al PC şi credem că este izbânda cea mai puternică a PC, alături de PSD şi PNL. Pentru că întâlnirile acestea nu au prea existat, facem cunoscut că toate poziţiile PC de acum încolo sunt ale PC şi toate poziţiile PNL sunt ale PNL (...) Nu vizăm o rupere, nu vizăm o plecare", a precizat Ciucă.
Ca urmare, toate poziţiile, declaraţiile politice, interpelările, iniţiativele legislative pe care le prezentăm ca fiind ale PC sunt ale PC şi nu sunt ale ACD, iar PNL are poziţii proprii, a explicat Ciucă.
Sursa: romanialibera.ro