Crin Antonescu: Senatorii liberali se ABTIN la vot in cazul urmaririi penale a lui Vosganian. Ce spunea Antonescu acum 2 saptamani

Fara Autor | 07.10.2013

Pe aceeași temă

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, luni dimineaţă, înaintea şedinţei USL, că va propune ca senatorii liberali să se abţină la votul în cazul începerii urmăririi penale a ministrului Economiei, senatorul Varujan Vosganian, deoarece "ar fi în mod simbolic într-un conflict de interese", potrivit B1TV.
 
"Eu voi propune colegilor mei din PNL cel puţin să ne abţinem de la votul de azi. Să nu votăm ca fiind simbolic într-un conflict de interese. E vorba de un coleg de-al nostru, lăsăm restului Senatului decizia şi în felul acesta nu se poate spune nici că îl socotim vinovat, ceea ce nu putem să-l socotim pe Varujan Vosganian. Din punctul nostru de vedere, nu există pe ce s-a înaintat elemente pentru începerea urmării penale. Pe de altă parte, să nu se poată invoca faptul că am bloca demersurile Justiţiei”, a spus Antonescu.
 
"Noi suntem într-o situaţie şi legislativă complicată pentru că în momentul în care trimiţi un astfel de dosar şi ceri un vot parlamentarilor, ei sunt într-o situaţie încurcată. Pe de o parte nu doresc să blocheze Justiţia, pe de altă parte nu pot ca prin votul lor, dacă nu au elemente, să considere vinovat pe cineva", a mai spus Antonescu.
 
Dosarul în care DIICOT a cerut aviz pentru începerea urmăririi penale a lui Videanu şi Vosganian este desprins din cel în care, în decembrie 2011, procurorii au început urmărirea penală în cazul a 40 de persoane cu funcţii de conducere din Romgaz, Ministerul Economiei şi Agenţia Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei, pentru complot şi subminarea economiei naţionale.
 

In 5 septembrie, aflat la Cluj, Crin Antonescu spunea ca nu a gasit nimic in dosarul lui Varujan Vosganian.

"Nu pot aprecia momentul, nu spune nimeni unui procuror când să îşi finalizeze cazul. Nu am comentarii în legătură cu momentul, dar am comentarii cu privire la conţinutul, cu acuzaţiile şi cu ceea ce nouă, ca senatori, ne-a fost prezentat. Îl consider, până văd eu ceva concret care să îl incrimineze şi până când o instanţă ar spune contrariul, îl consider nevinovat pe Varujan Vosganian. Am văzut în dosar o înşiruire de interpretări şi supoziţii, nu am văzut o dovadă concretă, o înregistrare de vreun fel, nu am văzut nimic, nici măcar vorbindu-se despre Vosganian. Ca atare, toate acestea mă fac să cred cu tărie în nevinovăţia lui Varujan Vosganian", a spus Antonescu.

In 11 septembrie, Antonescu spunea ca din punctul lui de vedere nu se pune problema sa voteze in favoarea cererii DIICOT

“A fost distribuit deja, vom stabili termenul astăzi la Comisia Juridică, aşa cum se procedează. Aştept evident dezbaterea colegilor din această comisie. Din ceea ce am vazut eu înaintat în dosarul pe care l-a înaintat DIICOT, nu se pune problema din punctul meu de vedere, şi deocamdată, nu sunt jurist, dar nu se pune problema, din punctul meu de vedere, dupa ceea ce am văzut acolo, să votez în favoarea cererii DIICOT, a afirmat Antonescu.
 
Varujan Vosganian a scris mai multe postari pe blog, una dinre ele intitulindu-se "Multumesc, Crin Antonescu".
 

 

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22