Pe aceeași temă
Crin Antonescu a declarat dupa sedinta USL, ca pentru a evita "o criza majora, fatala in USL", liberalii isi declina orice responsabilitate in privinta Justitiei si a numirilor de procurori sefi, care vor reveni exclusiv lui Ponta. "PNL nu se ascociaza la combinatia Ponta- Basescu", a spus Antonescu, precizind ca liberalii au refuzat orice alt portofoliu la schimb. "Nu totul se negociaza si nu totul se compenseaza".
"Mentinandu-ne fiecare pozitia, care nu s-a schimbat, am decis urmatoarele: tema Justitiei din acest moment este una care ramane in responsabilitatea exclusiva a domnului Ponta si a partidului pe care il conduce, probabil mai departe si a domnului Basescu.
PNL este practic in situatia de a se asocia la aceasta combinatie si nu o face, de a crea o criza majora, fatala in USL si nu o face. In aceste conditii, asumand totala raspundere, premierul si PSD au asumat acest minister", a spus Crin Antonescu la finalul discutiilor dintre liderii USL.
"PNL nu se asociază la combinaţia Ponta- Băsescu. Premierul şi PSD şi-au asumat responsabilitatea pentru Justiţie. Ponta a propus să facem un schimb de ministere, dar miza unei guvernări nu este numărul de ministere pe care le deţii, ci coerenta si consecventa fata de angajamentele luate. Premierul a optat pentru alta solutie si din acest moment este responsabilitatea sa. Posibilitatea de a nu iti fi rusine de tine este mai pretioasa decat orice minister", a mai spus Crin Antonescu.
"Nu totul se negociaza si nu totul se compenseaza", a mentionat presedintele PNL.
"Cred că era obligaţia noastră să găsim prin intermediul ministrului Justiţiei, cu respectarea tuturor criteriilor, exigenţelor şi standardelor interne şi internaţionale doi oameni în legătură cu care să nu existe discuţii, suspiciuni de partizanat politic sau trecut de partizanat politic evident aşa cum e cazul domnului Morar sau doamnei Kovesi. Premierul a optat pentru altă soluţie şi din acest moment responsabilitatea e a domniei sale", a mai susţinut Antonescu.
El a mai afirmat că în urma şedinţei USL s-a rezolvat o chestiune "funcţională" legată de ministerul Justiţiei, după ce premierul a susţinut în discuţiile purtate la Senat că "doreşte foarte tare să meargă înainte în felul acesta".
"Am spus că suntem gata să ne asumăm în continuare acest minister. Dacă premierul doreşte să-şi asume, şi-a dorit şi ne-a spus acest lucru, noi aveam două variante: să rupem acest guvern sau să mergem în această formulă – aşa am gândit-o eu. Nu-mi permit să rup nici acest Guvern, nici USL, nu din cauză că PNL nu ar putea trăi şi în opoziţie. PNL e un partid care a stat mai mult în opoziţie şi care a crescut de fiecare dată mai mult în opoziţie, PNL nu e un partid care să moară dacă nu e la guvernare (...) Îmi doresc să facem tot ceea ce trebuie făcut pentru că nu ne putem juca atâta vreme cât se pot găsi formule de felul acesta cu milioane de oameni care ne-au dat votul", a mai afirmat liderul PNL.
De asemenea, Antonescu a subliniat că dacă PNL îşi asuma ministerul Justiţiei, ministrul desemnat ar fi retras propunerile de procurori făcute de Victor PontaEl a clarificat că acesta a fost contextul în care premierul a dorit să-şi asume responsabilitatea pentru portofoliul Justiţiei.
El a precizat faptul că gestul de a nu solicita un minister în schimbul Justiţiei nu afectează egalitatea şi paritatea în USL.
Intrebat daca a primit garantii din partea lui Victor Ponta ca in cadrul Ministerului de Justitie va fi respectat programul de guvernare al USL, Antonescu a raspuns ca va "ramane vigilent".
"A dat garantii, dar nu este de natura sa ma linisteasca. Voi fi in continuare vigilent", a promis Crin Antonescu.