Pe aceeași temă
Crin Antonescu a explicat, marti seara, ca nu a fost de acord ca Daniel Constantin sa fie numit vicepremier, deoarece asta ar insemna “devalorizarea” functiei. Antonescu a ironizat PC, spunind ca este o "anexa" a PSD. “Respectam conventiile, ne facem ca va credem ca sunteti partid”. Antonescu a mai precizat că nu este treaba lui dacă premierul Ponta are "o relaţie fierbinte" cu Dan Voiculescu, însă a adăugat: "Dar nu în USL".
"Cu Dan Voiculescu am avut aceasta relatie, niciodata foarte apropiata. In ULS l-am intalnit rar pe Voiculescu, parca in ultima vreme s-au intesat. Raceala e putin spus. E mai mult astazi. Nu e razboi, nu e dusmanie. Dar e, vorba lui Iohannis, e o non relatie. Cand si-a permis sa faca o declaratie neadevarata la PNL, din acel moment am spus ca inchidem orice relatie”, a afirmat liderul PNL.
Antonescu a ironizat PC, spunind ca se “face” ca ii crede ca sunt partid.
“Voi sunteţi o anexă a PSD, e în regulă, respectăm înainte convenţiile, ne facem că vă credem că sunteţi partid, vă zicem chiar Partid Conservator. Daniele, domn preşedinte Constantin, stai aici pe scaun, lângă noi, şi e în regulă", a comentat Antonescu la Realitatea TV.
Presedintele PNL a adaugat ca ei nu sunt "fabrica de vicepremieri" si ca sustin ca a fi vicepremier inseamna mult mai mult decat o simpla functie.
"Nu suntem fabrica de vicepremieri. Vicepremierii au fie destinatia administrativa, in sensul de a facilita munca premierului, fie sunt functii simbolice reflectand componente politice dintr-un Guvern. Noi avem doi vicepremieri - Dragnea si o propunere Iohannis - si un al treilea, Gabriel Oprea, acceptat prin conventie ca e presedintele unui partid ceva mai real, mai serios decat PC", a continuat Antonescu.
Acesta sustine ca nu exista niciun motiv pentru care ar trebui sa exista un al patrulea premier venit din partea PC, lucru care ar devaloriza functia de vicepremier.
"Deschis o spun, ar insemna o devalorizare a functiei de vicepremier. Si nu se poate ca noul Guvern sa debuteze cu intrarea de mana lui Klaus Iohannis cu Daniel Constantin", a mai spus Antonescu.
Liderul PNL a precizat că nu cunoaşte şi nu este problema sa relaţia dintre Dan Voiculescu şi Victor Ponta, adăugând: "Până acolo încât, sau până acolo când nu se întâmplă ca domnul Ponta, parcurgând o etapă a vieţii sale în care relaţia e la antipod, dacă are o relaţie fierbinte cu domnul Dan Voiculescu, chiar nu e treaba mea, dar nu in USL".
Premierul Victor Ponta a propus, marti, ca partidele de guvernamant sa fie reprezentate la nivel de vicepremier. Apoi, seful Guvernului l-a propus vicepremier pe Daniel Constantin, varianta exclusa de Crin Antonescu.