Pe aceeași temă
USL va solicita infiintarea unei comisii de ancheta, la nivelul Senatului, cu privire la activitatea Autoritatii Nationale pentru Restituirea Proprietatilor, a declarat, marti, la finalul sedintei USL, presedintele PNL Crin Antonescu.
"La Senat, mai ales in conditiile in care speram sa avem majoritate, avem doua demersuri politice si parlamentare in intentie. Am decis astazi in conducerea USL asupra lor si incepand de astazi vom incerca sa le punem in practica.
Pe de o parte este vorba despre proiectul legislativ privitor la alegeri pe care impreuna cu domnul presedinte Ponta l-am initiat si care prevede trei lucruri esentiale: alegeri in sistem majoritar intr-un tur sau, folcloric spus, uninominal pur, reducerea numarului de parlamentari la 312 si sanctionarea traseismului politic prin pierderea mandatului.
Al doilea demers este acela ca vom solicita infiintarea unei comisii de ancheta, unei comisii parlamentare, unei comisii a Senatului privitoare la activitatea Agentiei Nationale pentru Restituirea Proprietatii pe perioada ultimilor ani, de la 1 ianuarie 2009, pentru ca este si aceasta o tema foarte importanta si exista intrebari, ca sa nu zic suspiciuni, majore cu privire la anumite aspecte ale activitatii acestei institutii", a declarat Crin Antonescu, citat de Hotnews.
Co-presedintele USL a precizat ca nu a luat legatura cu senatorul independent Cezar Magureanu privind constituirea unei majoritati parlamentare la Senat.
"Acesti oameni, de exemplu domnul Magureanu, de vreme ce a luat decizia de a parasi formatiunea in care temporar se inscrisese a facut-o nemultumit de cursul politic al Puterii si ca atare putem spera la votul domniei sale fara sa-l contactam, fara sa negociem ceva. Exista discutii care s-au purtat la initiativa lor cu alti senatori ai Puterii si in baza acestor discutii se poate infiripa speranta la o majoritate", a precizat liderul liberal.
La randul sau, presedintele PSD, Victor Ponta, a aratat ca exista trei senatori din arcul guvernamental, fara a le da numele, care sunt "ingroziti de nivelul fraudelor comise" la Autoritatea Nationala pentru Restituirea Proprietatilor, informeaza Agerpres.
Potrivit liderului social-democrat, "se pare ca 800 de milioane de euro au fost platiti de catre Autoritatea Nationala pentru Restituirea Proprietatilor pentru consultanta unor firme din Bistrita si Cluj".