Crin Antonescu: Voi continua sa colaborez cu Voiculescu. Adriana Saftoiu scoate tipete ascutite si e o moralista second-hand

Fara Autor | 11.03.2011

Pe aceeași temă

PNL va continua sa colaboreze cu Partidul Conservator, inclusiv cu presedintele fondator al acestui partid, Dan Voiculescu, a declarat Crin Antonescu intr-o conferinta de presa. El a catalogat-o pe Adriana Saftoiu, care si-a aratat nemultumirea fata de dubla masura folosita de Antonescu in cazurile Musca si Voiculescu, drept o "femeie pedelista si moralista second-hand" care "scoate tipete ascutite".



"Nu am ipocrizia pe care vad ca o au tot felul de anticomunisti recenti si antisecuristi partiali in aceste zile. Voi duce si voi respecta aceasta intelegere, voi colabora cu Partidul Conservator in intregimea sa, inclusiv cu Dan Voiculescu atata vreme cat elementele acestei intelegeri politice si proiectele politice ale acestei aliante vor fi respectate de fiecare dintre parti", a afirmat Antonescu, citat de Agerpres.



"Nu sunt dispus azi nici sa fac pe prostul si nici sa ma las victima propagandei unui om care nu a clarificat raporturile sale cu Securitatea. Am facut cu votul, cu sustinerea si in numele PNL o alianta politica cu PC, al carui presedinte de onoare e Dan Voiculescu, si cu PSD, al carui presedinte de onoare e Ion Iliescu", a mai spus liderul PNL.



In aceeasi conferinta de presa, Crin Antonescu a declarat ca deputatul liberal Adriana Saftoiu scoate "tipete ascutite" in cazul Dan Voiculescu, el aratand ca aceasta este "o femeie pedista", la fel ca Sulfina Barbu, si o "moralista second-hand", relateaza Mediafax. Antonescu a mai declarat ca va continua sa colaboreze cu Dan Voiculescu.



"Tipete ascutite scoate si doamna Saftoiu. Alta femeie pedista, actualmente in PNL, moralista second-hand achizitionata pe vremea Dinu Patriciu si Calin Popescu Tariceanu sau invers, nu are importanta. Doamna Saftoiu imi spune mie ca trecutul conteaza. Ca sa vezi! Nu mai spuneti, doamna Saftoiu! Mie imi spuneti? Dumneavoastra imi spuneti?", a spus Antonescu.



Deputatul PNL Adriana Saftoiu a declarat, joi, la RFI, ca liberalilor le va fi greu sa mai vorbeasca despre "revolutia bunului simt", din moment ce au facut o alianta cu PC, partid fondat de Dan Voiculescu, "un colaborator al Securitatii".



"As vrea sa-l parafrazez pe domnul Crin Antonescu, din 2006, care in cazul Mona Musca spunea ca nu e nevoie de un verdict al unei instante, ca e suficient ca Mona Musca sa fie exclusa din PNL, un nume conspirativ si un angajament. Tot dansul spunea atunci ca in PNL nu e loc pentru tradatori si tradati. Acum, sigur ca da, daca decizii luate in prezent determina liderii PNL sa spuna ca trecutul nu conteaza, nu e decat o forma de lasitate si atata tot. Cred ca e de preferat sa spui ca da, trecutul conteaza, asta e, punct. Deci din punctul meu de vedere, trecutul conteaza pentru absolut oricine si cred ca niciodata prezentul nu poate fi asumat si inteles fara sa tii cont si de trecut", a mai declarat Saftoiu.



Judecatorii Inaltei Curti de Casatie si Justitie (ICCJ) au decis irevocabil, joi, ca liderul conservatorilor Dan Voiculescu este fost colaborator al fostei Securitati, cu numele conspirativ "Felix". Astfel, ICCJ confirma decizia Curtii de Apel Bucuresti.
TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22