Cristi Danileț: Întrebările grilă au distrus justiția și acum la liceu? Ferească cerul!

Redactia | 02.11.2018

Subiectele de examen tip grilă au “transformat candidații la INM în niște memoratori de manuale și legi și îmbulinatori de răspunsuri”, avertizează judecătorul Cristi Danileț, după Ministerul Educației a anunțat că vrea să le introducă la BAC și Evaluarea Națională.

Pe aceeași temă

 

 

 

Avertismentul a fost lansat de judecătorul Cristi Danileț, după ce fostul ministru al Educației, Valentin Popa, a declarat pentru Edupedu.ro că el a venit cu ideea de a introduce teste grilă la BAC și Evaluarea Națională, inspirat de examenele medicilor și magistraților.

 

Judecătorul Cristi Danileț a declarat că “nimeni nu mai învață pentru a ști ceva, ci numai pentru a răspunde la grilă. Toată viața devine un răspuns din trei: a, b sau c. Am distrus justiția cu întrebările grilă, iar acum la liceu? Ferească cerul!”, conform Edupedu.ro

 

“Sunt oameni care nu știu să se exprime, iar grila îi ajută să își ascundă inabilitățile. Noi, la INM (Institutul Național de Magistratură), am introdus în plus o probă cu interviul, să verificăm cunoștințele de gramatică și modul de exprimare. Dar la copii e dezastru. Nu, categoric, sunt împotrivă”, a afirmat judecătorul.

 

Danileț a avertizat că “am transformat candidații la INM în niște memoratori de manuale și legi și îmbulinatori de răspunsuri. Asta nu garantează că cei care trec de grilă sunt capabili de a fi buni magistrați. Ci abilitățile non-juridice necesare pot fi relevate numai de proba interviului. Un bun jurist nu va fi în mod necesar un bun magistrat”.

 

*****

 

Fostul ministru al Educației Valentin Popa a declarat pentru Edupedu.ro că el este cel care a venit cu ideea de a introduce 40% teste grilă în subiectele de anul acesta de la Bacalaureat și Evaluarea Națională, după ce a văzut diferențe mari între notele de la examene și cele de la contestații.

 

“Ideea mi-a venit de la modul în care se dau examenele de rezidențiat și de intrare în Institutul Național de Magistratură, care sunt considerate în acest moment cele mai corecte și obiective examene. Nu sunt nici acestea perfecte, pentru că nu putem – atunci când lucrăm cu oamenii – să facem totul perfect, dar sunt mult mai bune decât ceea ce realizăm în momentul de față la Bacalaureat și Evaluarea Națională”, a declarat pentru Edupedu.ro Valentin Popa.

 

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22