Cristi Danileţ: Nu sunt de acord cu sindicalizarea CSM

Fara Autor | 15.04.2013

Pe aceeași temă

Judecătorul Cristi Danileț a precizat, duminică, în cadrul emisiunii „Talk B1” de pe B1 Tv, că săptămâna viitoare va fi motivată decizia CCR privind revocarea acestuia din Consiliul Superior al Magistraturii, urmând ca ea să fie publicată în Monitorul Oficial, iar instanța să ia act de decizia Curții Constituționale.
 

 

Danileț a argumentat că pentru o justiție independentă este nevoie de procurori independenți în România, adăugând că nu este de acord cu „sindicalizarea” CSM.

„Nu sunt de acord cu sindicalizarea CSM, dacă eu ca membru CSM sunt chemat să iau decizii împotriva colegilor mei, când îi sancționez în secția de disciplină sau refuz un transfer al unui judecător. Nu sunt de acord cu aceste opțiuni ale mele exprimate prin vot, să trăiesc cu teama revocării. Orice membru CSM trebuie să aibă ca temei al deciziilor sale legea, care e obiectivă. Dacă eu simt frică de revocare, atunci nu mai sunt membru independent. CSM trebuie să fie alcătuit din membrii independenți”, a declarat judecătorul Cristi Danileț.

Curtea Constituțională a declarat neconstituțională decizia de revocare a judecătorului Cristi Danileț din funcția de membru al Consiliului Superior al Magistraturii.

În 26 februarie, Cristi Vasilică Danileţ, judecător la Tribunalul Cluj, şi Alina Ghica, judecător la Curtea de Apel Bucureşti, au fost revocați din CSM, ca urmare a voturilor exprimate în acest sens în adunările generale ale judecătorilor.

Sursa: b1.ro

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22