Pe aceeași temă
Judecătorul Cristi Danileț are o postare ironică pe Facebook la adresa premierului Dăncilă care a spus europarlamentarilor socialiști, când a fost criticată cu privire la corupția din țară, că nu există așa ceva în România, fiind vorba doar de „o maniera diferita, cultural vorbind, de a multumi cuiva”.
Frank Engel, europarlamentar luxemburghez, seful Partidul Crestin Social, a povestit, intr-un interviu pentru Ziare.com, unul dintre episoadele prim-ministrului Viorica Dancila de la Bruxelles. Se intampla inainte ca premierul sa vorbeasca in plenul Parlamentului European.
Episodul a fost povestit de Frank Engel, europarlamentar din Luxemburg, pentru Ziare.com: „Mi s-a părut extrem de ingenios să vorbești de o diferență culturala. Practic, aș putea să-mi cumpăr direct o decizie favorabila în justiție, dar asta nu ar înseamna că sunt corupt sau că aș corupe pe cineva, nu, aș avea un comportament cultural specific”, a povestit acesta.
Judecătorul Cristi Danileț, ironic, încearcă să-i explice premierului Dăncilă că actele la care se referă ca fiind ceva ce țin de cultură, sunt doar bacșisuri, nu acte de corupție. Și că face o confuzie voită între cele două noțiuni complet diferite.
Postarea integrală a judecătorului Cristi Danileț
Coruptia este „un act de cultura”….pe care eu nu il gust
Presa de ieri titrează: În România nu există corupție. Șpaga este doar „o manieră diferită cultural de a mulțumi cuiva”, le-a spus premierul Viorica Dăncilă colegilor europarlamentari din grupul socialist.
Doamna Dăncilă are o duzină de ani de experiență în fața mea. Ea face parte din generația născută, crescută și educată în timpul „culturii” comuniste. Generația care își rezolva totul pe bază de pile, cunoștințe și relații. Care nu are cum să facă distincția între „customary” și „nelegal” atunci când este vorba de plătirea și răsplătirea unor servicii. Care a considerat mult timp drept o „atenție” mita dată funcționarului la primărie și drept un „cadou” mita dată profesorului la școală; care a considerat că îl „onorează” pe medicul care ia mită să opereze pe cineva; care atunci când a dat mită unui polițist să scape de o amendă a considerat că „îi face o cinste”, iar când a dat mită unui magistrat pentru o soluție favorabilă a considerat că „îi dă dreptul”. Da, premierul are dreptate: aceste lucruri au făcut parte din „cultura” generației ei. Și încă sunt în genele unora din generațiile următoare.
Dar eu fac parte dintr-o altă generație, care nu face confuzia între legal și moral, între ceea ce este interzis și ceea ce este obicei. Iar în domeniul mitei, să explic cum stau lucrurile:
când lași 10 lei cameristei pentru curățenia din camera de hotel în plicul special lăsat pentru aceasta, ori când lași în plus 5 lei coafezei că îți place cum te-a tuns, când mai lași 3 lei la taximetrist sau când lași în plus 10% din nota de plată chelnerului pentru că ți-a plăcut cum ți-a servit cina la restaurant, este un OBICEI și nu încalcă legea. Bacșișul se acceptă în cultura noastră și a altor popoare. Are legătură cu răsplătirea din partea ta a unor servicii plătite tot de tine. Sunt servicii private, suma de bani este modică, uneori doar simbolică, iar cel care primește banii nu are capacitate de decizie în unitatea în care lucrează, el fiind un simplu prestator („servitor”);
altceva este când lași bani unui angajat al statului. Acest angajat este deja plătit de tine, prin sistemul de taxe și impozite. Omul are un salariu în baza căruia el trebuie să presteze o activitate sau un serviciu. Orice sumă de bani primită de la utilizatorul acelui serviciu, fie anterior, fie ulterior prestării serviciului, este nelegală și se numește MITĂ: funcționarul de la primărie ca să îți soluționeze mai repede cererea, arhivarul de la tribunal ca să își găsească dosarul, directorul școlii ca să îți distribuie copilul la un anumit diriginte, medicul ca să îți găsească pat liber în spital ca să te internezi, polițistul ca să nu îți dea amendă, magistratului ca să îți dea o soluție convenabilă, paznicul spitalului ca să îți permită vizita unui bolnav în afara orelor de program, ministrul ca să te angajeze în echipa sa, primarul ca să câștigi o licitație;
același lucru este valabil când apelezi la un serviciu contra-cost pentru care ți se eliberează chitanță mai înainte de prestarea lui: din moment ce ai achitat legal o sumă de bani pentru a beneficia de acel serviciu, orice plată în plus este nelegală și este considerată un act de corupție. De exemplu, dacă decizi să te operezi la un spital privat și ai plătit acest serviciu, este corupție orice sumă de bani dată în plus medicului, asistentei, anestezistului.
Prin urmare, este firesc ca premierul să nu vadă corupția acolo unde ea este: la nivel teoretic, ea este incriminată în Codul penal și Legea nr. 78/2000 sub mai multe forme, iar politica penală este chemată să o facă – ce ironie! – chiar Guvernul României condus de premier, prin ministrul justiției; la nivel practic, ea se regăsește reflectată în miile de dosare de pe rolul instanțelor și parchetelor din România. precum și concretizată în numărul mare de corupți din închisorile patriei; la nivel de percepție, este acel fenomen care afectează toate instituțiile și autoritățile statului, după cum ne spun sondajele de opinie naționale și europene. Dacă toate astea nu reprezintă corupție, ci acte de cultură, atunci înseamnă că noi nu suntem doar oameni ai legii, ci inși cărora nu le place cultura de acest gen. De gustibus…
