Pe aceeași temă
Preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Cristian Adomniţei, a fost desemnat preşedinte interimar al PNL Iaşi, decizia fiind luată, vineri, de Biroul Politic Naţional al PNL, după condamnarea fostului lider Relu Fenechiu la cinci ani de închisoare, informeaza Mediafax.
Potrivit unui comunicat transmis vineri de filiala ieşeană a PNL, Cristian Adomniţei a fost validat în funcţia de preşedinte a organizaţiei judeţene a PNL Iaşi, la propunerea Biroului Politic Teritorial al liberalilor ieşeni.
"Adomniţei va conduce activitatea PNL Iaşi până la validarea rezultatelor conferinţei teritoriale, programată pe 5 aprilie", se arată în comunicatul PNL Iaşi.
Şeful CJ Iaşi, Cristian Adomniţei, a ocupat până în prezent funcţia de lider al filialei municipale a PNL Iaşi.