Pe aceeași temă
”Sarcina preoţiei, cu toate exigenţele ei morale, dogmatice şi canonice, este prea greu de purtat pentru Cristian Pomohaci”, susţin reprezentanţii bisericeşti care afirmă că, astfel, Pomohaci se va putea ocupa de ”problemele juridice din instanţele civile, fără implicarea Bisericii”, transmite News.ro.
Potrivit unui comunicat de presă transmis, vineri, de către reprezentanţii Mitropoliei Ardealului, cazul fostului preot Cristian Dorin Pomohaci s-a încheiat prin Decizia Sinodului Mitropolitan al Mitropoliei Ardealului, care a aprobat Hotărârea nr. 4 / 5 octombrie 2017 a Consistoriului Mitropolitan.
”Aplică fostului preot Cristian Dorin Pomohaci sancţiunea: depunerea (destituirea) din slujirea clericală (pierderea dreptului de a săvârşi lucrări sfinte, de a purta ţinuta clericală şi de a se împărtăşi în altar; cel destituit nu mai este cleric, ci are statut de teolog laic, cu posibilitatea de a desfăşura activităţi social-filantropice, culturale, educaţionale sau de a fi cântăreţ, după caz; activitatea şi conduita sa vor fi evaluate anual de Chiriarh)”, este hotărârea Consistoriului Mitropolitan, citată în comunicat.
Hotărârea Consistoriului Mitropolitan este definitivă şi irevocabilă, fără drept de recurs.
“Noi suntem mădularele Bisericii”
”Consistoriul Mitropolitan a constatat că sarcina preoţiei, cu toate exigenţele ei morale, dogmatice şi canonice, este prea greu de purtat pentru Cristian Dorin Pomohaci. De aceea, pentru a-i acorda totala libertate de manifestare în afara ierarhiei bisericeşti de drept divin şi a-şi putea soluţiona problemele juridice din instanţele civile, fără implicarea Bisericii, Consistoriul Mitropolitan l-a degrevat de marea responsabilitate a preoţiei, trecându-l în rândul teologilor laici”, se mai arată în comunicat.
Fostul preot Cristian Pomohaci, al cărui apel la decizia de caterisire s-a discutat, joi, de către Consistoriul Mitropolitan, a plecat după mai bine de şapte ore din sediul Mitropoliei Ardealului de la Sibiu. La poartă s-au aflat aproximativ 30 de susţinători ai fostului preot, care i-au transmis încurajări.
Cristian Pomohaci a ajuns, joi dimineaţă, la SIbiu cu aceeaşi maşină cu care a venit şi la termenul precedent. Autoturismul a fost condus de o femeie, care a plecat, imediat ce fostul preot a coborât. În faţa clădirii Mitropoliei Ardealului l-au aşteptat circa treizeci de susţinători cărora le-a spus ”Doamne ajută!”, înainte de a intra în clădire.
Pomohaci a stat mai bine de şapte ore în sediul Mitropoliei Ardealului şi nu a făcut declaraţii presei nici când a venit, nici când a plecat. Pomohaci a plecat cu o altă maşină, întrucât cea cu care a venit, având numărul de înmatriculare CJ 77 DUH, s-a defectat, fiind urcată pe o platformă.
Reprezentanţii Mitropoliei Ardealului au precizat că decizia va fi comunicată ulterior, fără a spune cât timp ar putea să dureze.
Consistoriul Mitropolitan al Mitropoliei Ardealului a discutat, joi, apelul formulat de Cristian Pomohaci la decizia de caterisire.
Reprezentanţii Mitropoliei Ardealului au refuzat, în 19 septembrie, să facă declaraţii presei care a fost prezentă în faţa clădirii pentru recursul fostului preot Cristian Pomohaci şi au transmis, printr-un comunicat de presă, că acesta a cerut o amânare.
”Fostul preot s-a prezentat în faţa membrilor Consistoriului Mitropolitan, solicitând, în scris, acordarea unui nou termen de judecată în vederea studierii dosarului de apel. Luând act de solicitarea apelantului şi respectând dreptul la apărare al acestuia, Consistoriul Mitropolitan a acordat un nou termen de judecată, pentru ziua de 5 octombrie 2017”, se arată în comunicat.
Oficialii Mitropoliei Ardealului nu au precizat de ce şedinţa a durat două ore şi jumătate dacă s-a solicitat amânarea, nici ce a făcut Cristian Pomohaci.
La plecarea de la mitropolie, Pomohaci a fost aplaudat de aproximativ 150 de susţinători care au îmbrâncit şi chiar agresat jurnaliştii prezenţi în faţa clădirii.
În cazul în care va fi nemulţumit de soluţia dată de Mitropolie, fostul preot poate depune contestaţie la Patriarhie.
Preotul Cristian Pomohaci, care a fost caterisit în 28 iulie de către Consistoriul Eparhial al Arhiepiscopiei Ortodoxe de Alba Iulia pentru că ar fi încercat să corupă sexual un adolescent de 17 ani, a contestat decizia la Mitropolia Ardealului de care aparţine ierarhic parohia în care a slujit.
În 23 august, Mitropolia Ardealului a anunţat că apelul ”întruneşte condiţiile de admisibilitate”.
Cristian Pomohaci, ce este şi cântăreţ de muzică populară, este cercetat pentru că ar fi încercat să corupă sexual un adolescent de 17 ani, cazul fiind preluat de Parchetul General. Totul a fost surprins într-o înregistrare audio de 22 de minute, în care preotul încearcă să îl convingă pe adolescent să întreţină relaţii sexuale cu el şi chiar să mai aducă şi alţi tineri.
Preotul Pomohaci a mai fost acuzat, în 2013, de practici neacceptate de Biserica Ortodoxă precum exorcizarea, primind canon să meargă o perioadă la Mânăstirea Afteia pentru a se căi pentru faptele sale.