Cristian Preda ar putea candida la preşedinţia PDL

Fara Autor | 28.02.2011

Pe aceeași temă

Europarlamentarul PDL Cristian Preda ar putea candida la preşedinţia partidului, la alegerile din mai, dacă derogarea de la condiţia de vechime prevăzută în Statut, va fi acceptată de Consiliul Naţional de Coordonare, sâmbătă, au declarat pentru Romania libera surse apropiate grupării Preda-Macovei-Voinescu.



Potrivit Mediafax, cei trei au făcut şi propunerile de modificare a Statutului pentru introducerea unor criterii de integritate şi a unor sancţiuni pentru membrii partidului.



Cristian Preda şi Sever Voinescu au fost prezenţi, luni, la şedinţa BPN al partidului, pentru a susţine propunerile făcute la Statut, dar şi pentru a solicita ca la Convenţia Naţională din mai să poată candida la şefia PDL şi cei care nu au cinci ani vechime în partid, aşa cum prevede Statutul.



"Împreună cu Monica Macovei şi Sever Voinescu am cerut o derogare ca la congresul din mai să poată conduce o moţiune şi o persoană care nu are cinci ani vechime. Pornind de la această modificare, s-a ajuns la ideea că BPN va face această propunere Consiliului Naţional de Coordonare, astfel încât să se poată ca la viitoarea întrunire a Convenţiei această condiţie de vechime să fie lăsată la o parte", a precizat Cristian Preda, la plecarea de la şedinţa PDL.



El a spus că a propus această măsură împreună cu Monica Macovei şi Sever Voinescu şi că unul dintre ei ar putea să susţină o asemenea moţiune.



"Am propus această măsură, am cerut această derogare împreună cu Monica Macovei şi Sever Voinescu, trebuie să vă aşteptaţi ca unul dintre noi să conducă o asemenea moţiune. Vom vedea care, nu am decis încă", a precizat Cristian Preda la întrebarea dacă s-a gândit să candideze la preşedinţia PDL.



Surse din PDL au precizat că în BPN s-a decis ca prevederea din Statut referitoare la vechimea minimă de cinci ani pentru candidatura la şefia formaţiunii să fie menţinută, însă să se facă derogare de la aceasta pentru Convenţia Naţională din mai.



Dacă derogarea va fi aprobată de CNC, Cristian Preda, care s-a înscris în partid în urmă cu doi ani, când era consilier prezidenţial, pentru a candida la europarlamentare, va fi cel mai probabil cel care va conduce moţiunea susţinută de membrii mai noi ai PDL, precum Monica Macovei şi Sever Voinescu, cei care sunt văzuţi şi ca apropiaţi ai preşedintelui Traian Băsescu.
TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22