Cristian Preda: Băsescu ar trebui să facă publică scrisoarea către Ponta şi Antonescu privind numirea procurorilor

Fara Autor | 25.02.2013

Pe aceeași temă

Europarlamentarul PDL Cristian Preda susţine, pe blog, că ar fi bine ca preşedintele Traian Băsescu să facă publică scrisoarea către premierul Victor Ponta şi preşedintele Senatului, Crin Antonescu, pe tema numirii procurorilor, relatează Mediafax.

Potrivit lui Preda, cea mai bună cale de a tăia legătura creată la Haga şi în alte câteva capitale între MCV şi Schengen este de a face ceva serios în primul domeniu.

"Ar fi bine ca T. Băsescu să facă publică scrisoarea la care a făcut referire V. Ponta", scrie Preda pe blog.

 

Liderul PNL Crin Antonescu a declarat, sâmbătă, că preşedintele Traian Băsescu le-a scris lui, ca preşedinte al Senatului, şi premierului Victor Ponta legat de numirea procurorului general şi a şefului DNA şi a arătat că nici el nici prim-ministrul nu au atribuţii în această privinţă.

"Astăzi (sâmbătă - n.r.), preşedintele ţării, domnul Băsescu, îi scrie din nou lui Victor Ponta, primului-ministru, îmi scrie mie, ca preşedinte al Senatului, punându-ne în vedere că dacă nu punem mai repede procurorii, cei doi procurori, procurorul general şi şeful DNA, o să fim vinovaţi de neintrarea în Schengen, ignorând complet faptul că nu numai eu ca preşedinte al Senatului, dar chiar şi primul-ministru nu avem niciun fel de atribuţie în această privinţă. Mecanismul este foarte bine cunoscut: ministrul Justiţiei propune, CSM avizează" a spus Antonescu, într-o emisiune a postului Antena 3.

Europarlamentarul PDL Monica Macovei şi-a anunţat candidatura la şefia partidului, ea precizând, în conferinţa de presă susţinută duminică alături de Cristian Preda, Sever Voinescu, Theodor Baconschi, Adrian Papahagi, că moţiunea pe care o depun împreună se numeşte "Reformiştii".

 

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22