Cristian Preda: Decizia lui Ponta de a nu veni în faţa eurodeputaţilor vădeşte lipsă de experienţă şi frică. In schimb, Sova si Zgonea vin neinvitati

Fara Autor | 10.09.2012

Pe aceeași temă

Eurodeputatul PDL Cristian Preda susţine că decizia premierului Victor Ponta de a nu veni în faţa eurodeputaţilor, miercuri, vădeşte "lipsă de experienţă" şi "frică", el precizând că Valeriu Zgonea şi Dan Şova vor susţine o conferinţă de presă la Strasbourg pentru a acoperi discuţia din Parlamentul European, potrivit Mediafax.

Preda aminteşte că Ponta nu va fi prezent în faţa deputaţilor europeni la dezbaterea organizată în plenul reunit miercuri la Strasbourg.

"Deşi a pretins în nenumărate rânduri că instituţiile Uniunii nu ar fi perceput în mod corect criza declanşată de USL în România, premierul nu profită de ocazia de a se adresa aleşilor din cele 27 de state-membre, în prezenţa Comisiei, ca şi a preşedinţiei Consiliului UE. Această decizie vădeşte şi lipsă de experienţă, şi frică, şi iluzia că publicul românesc e infinit mai important decât restul europenilor. Tot presa consemnează că la Strasbourg ar veni - neinvitaţi de cineva - domnii Zgonea şi Şova", scrie Preda.

 

El adaugă că dacă premierul Ponta ar fi putut să răspundă unei invitaţii adresate de oficiali europeni, şeful Camerei şi ministrul pentru relaţia cu Parlamentul României nu au intrare liberă în hemiciclul din capitala Europei.

"Dezbaterea din PE angajează aleşii europeni, nu pe cei din Parlamentul unui stat-membru. Probabil că domnii Zgonea şi Şova vor să ţină vreo conferinţă de presă, care să acopere - pentru uz strict intern - discuţia din Parlamentul European.

Premierul ar fi putut repeta gestul lui Victor Orban, care a cerut să-şi apere în faţa deputaţilor europeni nu doar Guvernul, ci şi ţara, atunci când acuzaţii grave la adresa Ungariei au fost lansate. În locul unui gest curajos, a preferat - se pare - să trimită o mică echipă de zgomote pentru a anima culoarele de la Parlamentul din Strasbourg şi, evident, studiorile tv de la Bucureşti", scrie Preda.

Preşedintele Camerei, Valeriu Zgonea, şi miniştrii Titus Corlăţean şi Dan Şova vor organiza, miercuri după-amiază, la Strasbourg, o conferinţă de presă pentru a prezenta punctele de vedere ale Parlamentului şi Guvernului, ei neputând participa la dezbaterea din plenul PE privind situaţia din România.

Premierul Victor Ponta a precizat luni, 10 septembrie, că nu va participa la dezbaterea de miercuri din PE.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22