Pe aceeași temă
Prim-vicepreşedintele PDL Cristian Preda îi solicită premierului Victor Ponta să o demită pe Mona Pivniceru, ministrul Justiţiei, după ce propunerile făcute de aceasta pentru şefia Parchetului General şi DNA au primit aviz negativ din partea CSM.
El a amintit că în vară, în plină criză politică, preşedintele Comisiei Europene i-a solicitat premierului Victor Ponta "ca urmare a unei proceduri transparente să asigure numirea la PG şi la DNA a unor persoane credibile, cu un CV care să probeze o activitate clară în domeniul luptei anticorupţie".
"Este un angajament al României, nu Victor Ponta este angajat în numire. Urmărind această perspectivă pe 23 august la sfârşitul crizei interimatului prezidenţial al lui Crin Antonescu a fost numită doamna Mona Pivniceru, care avea acest punct esenţial pe agenda de lucru a domniei sale - gestionarea acestor numiri. Trei luni au durat demersurile ca să se asigure o competiţie a procurorilor şi să se ajungă la un aviz al CSM. La sfârşitul acestor trei luni eşecul este vădit. Acum două zile CSM a respins propunerile făcute de doamna Mona Pivniceru", a declarat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă, Cristian Preda.
El a arătat că nu cere ca Monica Macovei demisia ministrului Justiţiei, ci îi solicită premierului Victor Ponta să o demită pe Mona Pivniceru.
"Am cerut demiterea de către Victor Ponta, pentru că are responsabilitatea politică a acestui dosar extrem de sensibil, pentru ceea ce înseamnă MCV", a spus democrat-liberalul.
Preda a susţinut că premierul şi ministrul Justiţiei nu au reacţionat în ceea ce priveşte avizul negativ al CSM pentru candidaţii la funcţiile de procuror general al României şi de procuror-şef al DNA.
"Din păcate până azi nu avem nicio reacţie nici din partea ministrului Justiţiei, nici din partea premierului, ca şi cum acest eşec în validarea propunerilor făcute de doamna Pivniceru de către CSM nici nu ar exista. Este o tăcere stranie în contextul în care numirea procurorului-şef de la DNA şi a procurorului-general reprezintă o parte esenţială a evaluării care va fi făcută în cadrul MCV. (...) Am vrea să ştim care este opinia primului-ministru referitor la chestiunea eşecului în numirea unor responsabili la aceste două instituţii, pentru că din punctul de vedere al mecanismului suntem în situaţia în care avizul dat de CSM este un blocaj pus preşedintelui. Preşedintele nu poate în acest moment în mod rezonabil să numească doi responsabili ai instituţiilor care au primit un aviz negativ de la CSM. Pare că ministrul Justiţiei şi premierul nu au aflat ceea ce s-a întâmplat la CSM", a conchis el.