Cristian Preda: Imi doresc un regim semi-prezidential de tip francez

Fara Autor | 10.03.2010

Pe aceeași temă

România ar trebui să aibă un regim semi-prezidenţial, în care şeful statului să poată dizolva Parlamentul, a declarat la RFI euro-parlamentarul PDL Cristian Preda. El precizează că modificarea Constituţiei nu trebuie să vizeze doar trecerea la un Parlament unicameral si propune introducerea "motiunii de cenzura pozitiva", adica "aducerea unui inlocuitor pentru primul-ministru, dupa modelul nemtesc". Preda sustine ca se impune o dezbatere publica serioasa pe revizuirea Constitutiei.




"Acest regim semi-prezidenţial pe care l-aş îmbrăţişa eu este unul de tip francez. Asta ar presupune de pildă ca preşedintele să aibă dreptul de dizolvare a Camerelor, ca soluţie la care ar putea recurge în momente de criză, de blocaj al regimului", sustine Preda pentru RFI.




"La fel, eu aş introduce în acelaşi timp un mecanism precum moţiunea de cenzură pozitivă, moţiune care să presupună în momentul în care introduci critica Guvernului aducerea unui înlocuitor pentru primul-ministru, după modelul nemţesc, care ar însemna o soluţie de echilibrare şi de suscitare a unei Opoziţii mai consistente şi mai inteligente. Aş introduce de asemenea la nivelul Executivului un anumit tip de ierarhizare a Cabinetului", continuă euro-deputatul democrat-liberal.




Cristian Preda e de părere că s-ar impune o dezbatere publică serioasă, pentru ca populaţia să ştie ce presupune modificarea Constituţiei.




"Sunt mai multe lucruri la care eu m-am gândit şi m-aş bucura să avem în PDL şi în general între PDL şi alte partide din România o dezbatere, inclusiv publică. Cred că trebuie să avem o reflecţie amplă, cred că trebuie să avem dezbateri în interiorul formaţiunilor politice şi trebuie să avem o dezbatere publică între partidele politice", declară Cristian Preda pentru RFI.




"Revizuirea nu este o chestiune de cabinet închis, de cameră între pereţii căreia patru sau cinci inşi, reprezentanţi ai partidelor negociază în secret. Trebuie să fie o dezbatere foarte amplă, pe care s-o cunoască toţi cetăţenii. Facem o revizuire pentru această societate şi avem nevoie de reacţia cetăţenilor înainte s-o producem, pentru a nu ne trezi apoi în situaţia în care am cârpit într-un loc şi de fapt descoperim că tot costumul se despică în bucăţi, pentru că n-am văzut decât o bucată din ansamblu", conchide Cristian Preda.




Preşedintele Traian Băsescu a invitat partidele şi grupurile parlamentare la consultări pe tema revizuirii Constituţiei, luni, 15 martie.
TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2025 Revista 22