Pe aceeași temă
Motivul: preşedintele Iohannis ar fi renunţat la criteriul integrităţii în selecţia invitaţilor, pe care îl folosise la recepţia de 1 Decembrie neinvitând persoane condamnate penal, iar Preda susţine că nu vrea să ciocnească şampanie cu ”pungaşi”.
Cristian Preda s-a arătat nemulţumit, într-o postare pe Facebook, de faptul că preşedintele Klaus Iohannis a renunţat să mai aplice principiul de a nu invita la recepţiile de la Cotroceni persoane care au probleme cu justiţia.
”Dragnea a anunţat că e invitat la Cotroceni de ziua Europei. Purtătoarea de cuvânt a lui K. Iohannis a confirmat informaţia, explicând că s-a optat pentru o «listă extinsă», curtea Palatului fiind «suficient de mare pentru a primi pe toată lumea». De Ziua naţională, preşedintele respecta criteriul integrităţii, iar de 9 mai îl uită”, a constatat Preda.
În aceste condiţii, europarlamentul îi sugerează preşedintelui să nu se limiteze doar la persoanele condamnate cu suspendare. ”Voi declina invitaţia primită de la Cotroceni. N-am chef să ciocnesc şampanie cu pungaşi. Întrucât curtea e «suficient de mare», Iohannis poate să-l cheme şi pe Voiculescu. De ce să-i privilegieze pe condamnaţii cu suspendare?”, a conchis Cristian Preda.
Liviu Dragnea, preşedintele PSD, a declarat, joi, la Parlament, că a primit o invitaţie la Palatul Cotroceni, precizând însă că nu ştie exact pentru ce eveniment - 9 Mai sau vizita în România a preşedintelui Comisiei Europene, Jean Claude Juncker.
Anul trecut, Liviu Dragnea nu a fost invitat nici la recepţia de Ziua Europei de la Cotroceni, nici la evenimentele organizate de Ziua Naţională. Administraţia prezidenţială a decis să nu invite atunci persoane cu probleme penale.
"Curtea a Palatului Cotroceni este suficient de mare"
Purtătorul de cuvânt al preşedintelui, Mădălina Dobrovolschi, a justificat, vineri, invitarea lui Liviu Dragnea şi a lui Călin Popescu Tăriceanu la recepţia de 9 Mai de la Palatul Cotroceni prin faptul că la baza alcătuirii listei de invitaţi a stat un alt principiu decât cel de la 1 Decembrie, anume o reprezentare cât mai largă a întregului spectru politic, menţionând că în curtea Palatului Cotroceni este suficient loc pentru toată lumea.
”Nu voi face niciun fel de comparaţie între un eveniment şi altul (…) De această dată s-a optat pentru o listă extinsă care să satisfacă un principiu: o reprezentare cât mai largă, atât la nivelul instituţiilor statului, cât şi din alte zone, ceea ce înseamnă societate românească, cultură, educaţie, sănătate, economie. O să vedeţi că va fi foarte multă lume şi vă asigur că această curte a Palatului Cotroceni este suficient de mare pentru a găzdui pe toată lumea”, a declarat Mădălina Dobrovolschi, conform News.ro, întrebată de ce la recepţia de 9 Mai au fost invitate persoane considerate indezirabile la recepţia de 1 Decembrie 2016 din cauza problemelor penale.
Întrebată în continuare dacă preşedintele a renunţat la criteriile de integritate impuse listei de invitaţi din iarna anului trecut, Dobrovolschi a precizat că cele două evenimente, recepţia de 1 Decembrie şi cea de 9 Mai, sunt diferite.
”Nu voi compara lista de acum cu altă listă pentru că sunt evenimente diferite. Vă asigur că preşedintele României nu face niciodată rabat de la principii, pentru că nu este o chestiune pe care doar domnul preşedinte o crede. Trebuie să avem în spaţiul public şi mai ales la nivelul funcţiilor importante în stat nişte criterii de moralitate care să fie respectate de toată lumea (…) Acum vorbim despre un alt principiu care a stat la baza acestei liste, a fost acela pe care l-am menţionat deja – o reprezentare cât mai largă a întregului spectru politic şi a conducerii instituţiilor statului”, a subliniat Dobrovolschi.
Ea a precizat că pe lista de invitaţi se regăsesc foştii preşedinţi ai Românii, foştii prim-miniştri, inclusiv Victor Ponta, dar şi şefi actuali ai instituţiilor statului.