Cristian Preda: PDL va avea soarta PNŢCD, dacă Blaga va face un război cu celelalte platforme; trebuie coeziune

Fara Autor | 29.03.2013

Pe aceeași temă

Europarlamentarul Cristian Preda face un apel la coeziune în interiorul PDL. El spune la RFI că până acum a fost "un adevărat război" în partid, dar că de acum înainte, democrat-liberalii trebuie să facă opoziţie la USL. "Electoratul nu ne-a cerut să facem cu ochiul puterii", avertizează deputatul european, susţinător al Monicăi Macovei la Congresul din 23 martie

 

 

Cristian Preda declară că "a fost un adevărat război în vederea Convenţiei".

"Acum, însă, cred că războiul intern s-a încheiat şi ar trebui să înceapă opoziţia, evident, opoziţia faţă de USL. Sigur că există din nefericire şi posibilitatea continuării unei dispute interne. Efectul e previzibil, însă, cred eu şi anume e vorba, cred, despre o diminuare nu doar a simpatiei de care se bucură PDL, dar în primul rând o diminuare a forţei noastre parlamentare şi a forţei de opoziţie. Ar trebui să facem un efort de coeziune, de unitate, pentru că avem o misiune din partea electoratului şi anume aceea de a face opoziţie la USL", spune europarlamentarul.

Cristian Preda apreciază că "e bine că s-a terminat seria de contestaţii", pentru că i-a fost teamă "de repetarea istoriei recente din Franţa, unde UMP, partidul care l-a susţinut pe Sarkozy a traversat o criză similară, au fost şi acolo contestări ale rezultatelor, după un scor foarte strâns şi a durat săptămâni întregi". El spune că democrat-liberalii au în faţă "posibilitatea de a continua fărâmiţarea şi discordia sau provocarea de a face în mod inteligent opoziţie".

 

"Unirea face puterea"

 

Deputatul european crede că PDL nu trebuie să facă cu ochiul puterii: "Trebuie să începem în acest moment să facem opoziţie USL-ului, pentru că asta e misiunea pe care am primit-o de la electorat, nu ni s-a cerut să facem cu ochiul puterii şi să ne adăpostim pe lângă uselişti şi pe de altă parte, trebuie să constituim, atât cât se poate, un front al opoziţiei, care să fie unit, cred că unirea face puterea, cum se spune. Îi solicit lui Vasile Blaga să facă acest efort".

Cristian Preda avertizează că PDL ar putea avea soarta PNŢCD: "Dacă (Vasile Blaga-n.r.) îşi doreşte ca în locul unei opoziţii la USL, să facă un război cu celelalte platforme, cred că ne ducem către un final pe care scrie PNŢCD, pe care l-a trăit acest partid istoric".

Sursa: rfi.ro

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22