Cristiana Anghel, senatoarea care cerea pensii speciale şi mica graţiere, părăseşte ALDE

E.b. | 26.01.2017

Cristiana Anghel, fosta senatoare ALDE, a demisionat din partidul condus de Călin Popescu Tăriceanu şi Daniel Constantin.

SHARE 1

Pe aceeași temă

 

"Astăzi am trimis și înregistrat la conducerea ALDE demisia mea din funcția de vicepreședinte al ALDE la nivel național și din partid", a declarat Cristiana Anghel, conform Agerpres.

 

Potrivit aceleiaşi surse, Anghel nu a dorit să comenteze motivele deciziei şi a precizatm că nu ia în calcul înscrierea într-un alt partid, "deocamdată".

 

Cristiana Anghel este unul dintre aleşii din fosta legislatură care nu a mai prins loc în Parlament la scrutinul din 11 decembrie.

 

Ascensiunea politică a Cristianei Anghel s-a datorat mediatizării pe care i-a făcut-o trusul media controlat de Dan Voiculescu, iar de-a lungul timpului a avut, ori a sprijinit mai multe iniţiative legislative controversate, printre care cea cunoscută sub numele de "mica graţiere" sau acordarea de pensii speciale pentru parlamentari.

 

Comentarii 1

FLORIAN D. MIREA - 01-26-2017

Duca-se (pe pustii)!

Răspunde

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2025 Revista 22