Criterii de integritate abandonate la Cotroceni: Dragnea, invitat la Palat de Ziua Europei

Dora Vulcan | 28.04.2017

Purtatorul de cuvânt al președintelui Iohannis justifică invitarea lui Dragnea la recepția de la Cotroceni consacrată Zilei Europei prin faptul ca acum "s-a optat pentru o lista extinsa care sa satisfaca un principiu, o reprezentare cat mai larga atat la nivelul institutiilor statului".

Pe aceeași temă

 

 

 

Anul trecut liderul PSD nu fusese invitat la parada de Ziua nationala din cauza ca avea "probleme penale".

 

 

 

 

"De aceasta data, s-a optat pentru o lista extinsa care sa satisfaca un principiu, o reprezentare cat mai larga atat la nivelul institutiilor statului, cat si in alte zone din ceea ce inseamna societatea romaneasca, cultura, educatie, sanatate, economie, o sa vedeti ca va fi foarte multa lume si va asigur ca aceasta curte a Palatului Cotroceni este suficient de mare pentru a gazdui pe toata lumea", a spus Mădălina Dobrovolschi, purtător de cuvânt al Administrației Prezidențiale. 

 

 

 

 

 

Liviu Dragnea nu a fost invitat anul trecut la parada militara si la receptia oferita de presedintele Klaus Iohannis cu ocazia Zilei Nationale de 1 Decembrie iar Iohannis a motivat neinvitarea liderului opoziției de atunci prin problemele penale pe care le avea și încă le mai are și acum Liviu Dragnea. 

 

 

 

 

Atunci Iohannis invoca semnalele puternice pe care trebuie să le dea ca șef al statului împotriva persoanelor cu probleme penale, semn că de la Cotroceni este susținută curățenia în politică și că, în ciuda prezumției de nevinovăție politicienii caer au probleme cu justiția trebuie să facă un pas înapoi până își rezolvă problemele penale.

 

 

 

 

"Este Ziua Nationala, o zi dedicata unor manifestari foarte vizibile, care vor sa sublinieze caracterul statului roman de stat unitar, de stat de drept, de stat european, de stat membru NATO. Noi, prin manifestarile de 1 Decembrie, nu dorim doar sa omagiem trecutul, ci si sa creionam viitorul Romaniei. Viitorul Romaniei se bazeaza pe respectarea valorilor Uniunii Europene, pe valorile NATO si toate acestea au un punct comun foarte puternic: statul de drept. Si atunci, cred ca este bine sa dam semnale puternice, lesne de inteles, si de cetateanul simplu, si de diplomatul titrat, ca de la varful statului se promoveaza curatenia politica", își motiva atunci Iohannis decizia de a nu invita la parada militară și la recepția de la Cotroceni de ziua națională a României. 

 

 

Atunci Iohannis invoca o cutumă europeană care spune că politicienii cu probleme penale fac un pas înapoi până își rezolvă problemele: 

 

 

 

"Este o cutuma in toate statele democratice din Europa, din zona Nord-Atlantica, ca politicienii care au probleme de rezolvat cu justitia, indiferent ca sunt vinovati sau nevinovati, fac un pas inapoi pana cand isi rezolva problemele, dupa care, daca trece un anumit timp, pot reveni in prim-planul politicii. La noi aceasta cutuma inca nu este bine cunoscuta si nu este bine respectata. Pentru a acoperi aceasta lacuna cutumiara, am hotarat sa fac invitatiile asa cum bine stiti", spunea atunci presedintele.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22