Pe aceeași temă
"Ministrul Afacerilor Interne, Ioan-Dragoș Tudorache, i-a chemat la discuții vineri pe prefectul municipiului București, Paul Nicolae Petrovan, și pe prefectul județului Ilfov, Adrian Petcu, împreună cu conducerea Direcției Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor și cea a Direcției Generale de Pașapoarte pentru a găsi soluții pentru eliminarea cozilor care se formează la sediul DRPCIV din Pipera", informează un comunicat al MAI, care anunta ca va fi organizata si o conferință de presă cu privire la solutiile gasite.
Prefectura București se plange ca are pentru Serviciul de pașapoarte un deficit de personal de 22%, iar dintre cei 88 de angajați existenți, doar 66 sunt prezenți la serviciu, restul fiind în concediu de odihnă sau medical.
Timpul mare de așteptare la ghișee este explicat și prin debutul cu întârziere al programului "Rabla" 2016 — luna iunie, "ceea ce a condensat într-o perioadă mai scurtă de timp un număr mult mai mare de solicitări, pe toate palierele de evidență a vehiculelor", arată un comunicat al Prefecturii București.
"Comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, activitatea societăților de leasing și a dealerilor de vehicule atât noi, cât și second-hand a cunoscut o creștere, în medie, de 15%, în condițiile în care 80% dintre acești agenți economici sunt concentrați în București, iar 75% dintre vehiculele înmatriculate la cererea acestora sunt pentru utilizatori din afara municipiului București", se precizează în comunicat.