Pe aceeași temă
Premierul interimar ucrainean, Arseni Iaţeniuk, cere Rusiei să retragă trupele de pe teritoriul Ucrainei, considerând acţiunile Moscovei drept o "declaraţie de război" şi avertizând că există riscul unui "dezastru". Trupe ruse au înconjurat, duminică, trei unităţi militare ucrainene din regiunea autonomă prorusă Crimeea. Ucraina a decis închiderea spaţiului aerian pentru aeronavele militare. Vladimir Putin a discutat, prin telefon, cu Angela Merkel, aceasta declarând că preşedintele rus acceptă dialogul. Occidentalii, în frunte cu membrii G7, şi-au multiplicat presiunile asupra Rusiei, acuzată de Ucraina că a ales războiul, pentru a încerca să găsească o ieşire dintr-unul dintre cele ai grave conflicte avute cu Moscova de la căderea Zidului Berlinului, informeaza Mediafax.
UPDATE 10:05 - Rusia nu vrea război cu Ucraina, susţine un oficial rus
Rusia nu vrea război cu Ucraina şi aprobarea de către Parlamentul rus a unei intervenţii militare în Ucraina are ca scop, înainte de toate, să demonstreze intenţiile serioase ale Kremlinului, a declarat adjunctul ministrului rus de Externe.
"Rusia nu vrea război cu Ucraina", a declarat duminică seara Grigori Karasin în cadrul unei emisiuni difuzate de postul public de televiziune Rossia 1.
"Sunt convins că nimeni din Rusia nu vrea război", a adăugat el.
"Suntem împotriva folosirii unei astfel de terminologii pentru a discuta despre relaţiile cu Ucraine care ne este aproape", a insistat el.
El a criticat statele occidentale care au ameninţat cu excluderea Rusiei din G8.
"Vom susţine toate forţele favorabile consolidării relaţiilor noastre bilaterale, cu atât mai mult cu cât de aceste relaţii depinde stabilitatea în Europa. Oamenii politici occidentali (...) trebuie să înţeleagă acest lucru", a declarat Karasin.
În ceea ce priveşte decizia Consiliului Federaţiei (Senatul) de a autoriza forţele ruse să intervină în Ucraina, "noi credem că această decizie (...) va demonstra intenţiile serioase ale Federaţiei Ruse", a subliniat el.
Valentina Matvienko, preşedintele Senatului rus, care a aprobat sâmbătă recursul la forţele armate ruse în Ucraina, a respins, de asemenea, ideea unui război.
"Nu va avea loc niciodată un război între noi. Suntem popoare înfrăţite", a declarat ea în aceeaşi emisiune.
UPDATE 09:10 - Dmitri Medvedev: Viktor Ianukovici este în continuare preşedintele legitim al Ucrainei
Preşedintele ucrainean demis, Viktor Ianukovici, este în continuare preşedintele legitim al acestei foste republici sovietice, chiar dacă autoritatea sa este "nesemnificativă", a apreciat luni premierul rus Dmitri Medvedev, citat de AFP.
UPDATE 00:45 John Kerry va reafirma la Kiev sprijinul SUA pentru integritatea teritorială a Ucrainei
Secretarul de Stat american, John Kerry, se va deplasa marţi la Kiev, cu scopul de a-şi arăta sprijinul pentru autorităţile interimare ucrainene, în contextul în care trupele ruse deţin controlul total asupra Crimeei, au anunţat duminică oficiali americani, relatează AFP.
Într-un comunicat, Departamentul de Stat a anunţat că John Kerry se va deplasa marţi în capitala Ucrainei.
"Pe 4 martie, la Kiev, secretarul de Stat Kerry se va întâlni cu reprezentanţii noului Guvern ucrainean, liderii (Parlamentului) şi membri ai societăţii civile", a anunţat într-un comunicat purtătoarea de cuvânt a Departamentului de Stat, Jennifer Psaki.
În Ucraina, şeful diplomaţiei americane "va reafirma sprijinul puternic al Statelor Unite pentru suveranitatea, independenţa şi integritatea teritorială a Ucrainei", potrivit comunicatului.
Pe de altă parte, oficiali ai administraţiei preşedintelui Barack Obama au afirmat, în cursul unei conversaţii telefonice, că Moscova a încheiat operaţiunile de preluare a controlului asupra Crimeei, o peninsulă din sudul Ucrainei unde staţionează flota rusă la Marea Neagră.
"Nu există nicio îndoială asupra faptului că ei ocupă Crimeea. Ei îşi sporesc prezenţa militară şi se stabilesc" pe peninsula ucraineană, a spus un diplomat american.
Pe teren, mai multe obiective strategice din Crimeea, între care baze militare, aeroporturi sau clădiri oficiale, au fost blocate de către persoane înarmate, pe care observatorii le asimilează militarilor ruşi.
Duminică dimineaţă, Kerry a denunţat "agresiunea" şi "invazia" rusă în Ucraina.
De asemenea, Kerry a ameninţat Rusia că ar putea să-şi piardă locul în cadrul G8.
În acest context, Washingtonul a luat măsuri de retorsiune.
Reuniuni cu caracter economic şi o vizită a unei delegaţii ruse la Washington au fost deja anulate, a subliniat un oficial de rang înalt american.
Rusia urmează să organizeze în iunie, în staţiunea Soci, un summit al G8. Ca măsuri de retorsiune faţă de operaţiunile ruse în Ucraina, Franţa şi Marea Britanie au anunţat la rândul lor că nu mai participă la reuniunile pregătitoare organizate în perspectiva summitului de pe litoralul Mării Negre.
Duminică, Kievul a declarat că se află "pe marginea dezastrului" în urma "declaraţiei de război" a Rusiei şi că pierde rapid controlul asupra Crimeei, în timp ce Occidentul caută o soluţionare paşnică la criza ucraineană.
NATO a solicitat trimiterea unor observatori internaţionali în Ucraina şi a îndemnat Rusia să îşi retragă trupele. În opinia secretarului general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, "ceea ce face Rusia în Ucraina (...) ameninţă pacea şi securitatea în Europa".
Kerry a admis că Rusia comite o "eroare enormă", însă a dat asigurări că "opţiunea militară este ultimul lucru care se vrea într-o situaţie de acest gen".
Duminică, preşedintele Obama a purtat conversaţii telefonice cu cancelarul german Angela Merkel, cu premierul britanic David Cameron şi cu preşedintele polonez Bronislaw Komorowski, potrivit unor oficiali ai administraţiei americane.
Occidentalii, în frunte cu membrii G7, şi-au multiplicat presiunile asupra Rusiei, acuzată de Ucraina că a ales războiul, pentru a încerca să găsească o ieşire dintr-unul dintre cele ai grave conflicte avute cu Moscova de la căderea Zidului Berlinului.
Miniştrii europeni de Externe se întâlnesc, luni, la Bruxelles pentru cea de-a doua reuniune de urgenţă pe tema Ucrainei în zece zile. Dar de la prima, situaţia s-a agravat.
Ucraina s-a declarat, duminică, "în pragul catastrofei", ca urmare a "declaraţiei de război" a Rusiei şi pare să piardă rapid controlul Crimeei, determinând occidentalii din G7 să facă front comun împotriva Moscovei.
Condamnând "încălcarea clară" a suveranităţii Ucrainei de către Moscova, liderii a şapte ţări membre G8 au anunţat duminică suspendarea pregătirilor în vederea summitului grupului ce urma să aibă loc în iunie la Soci, în Rusia.
Măsura va rămâne în vigoare "până ce mediul va redeveni favorabil unor discuţii semnificative la G8", potrivit unui comunicat al "liderilor G7", difuzat de Casa Albă.
G7 reuneşte cele şapte cele mai industrializate ţări. La nivel de şefi şi de guvern, el a devenit G8 începând din 1998, odată cu participarea Rusiei la aceste summituri.
Anterior duminică, secretarul de Stat american John Kerry a avertizat că Rusia ar putea să-şi piardă locul la G8, în faţa deteriorării situaţiei pe teren.
"Dacă preşedintele (rus Vladimir) Putin vrea să fie preşedintele care a început un război între două ţări vecine şi prietene, el este foarte aproape de a-şi atinge acest obiectiv. Suntem în pragul catastrofei", a declarat duminică premierul Arseni Iaţeniuk.