Pe aceeași temă
Cea mai importantă temere a mediului de afaceri din România şi a finanţiştilor era aceea a deprecierii ratingului de ţară a României, din cauza crizei politice provocate de destrămarea coaliţiei guvernamentale. Accentuare acestei temeri a fost provocată şi de declaraţiile politicienilor care prevedeau în mod sigur acest lucru. Cu toate acestea, agenţia de evaluare financiară Standard & Poor s nu a retrogradat România.
România a fost ferită de retrogradarea imediată pentru că a fost implementat cu succes programul stabilit cu FMI, conform Standard & Poor s. retrogradarea se poate întâmpla numai în situaţia în care se va ajunge la un blocaj politic, datortiă căruia guvernul nu şi-ar putea îndeplini programul de măsuri economice şi fiscale şi datorită înrăutăţirii finanţelor.
Calitatea de care beneficiază acum România este "BB+/B" pentru creditele în valută şi "BBB-/A-3" pentru împrumuturi în lei. Pentru creditele pe termen lung, atât în lei cât şi în valută, perspectiva calificatelor este negativă.