CRIZA UCRAINA. Acord preliminar de ARMISTIŢIU intre Kiev şi separatiştii proruşi. Petro Poroşenko afirmă că împărtăşeşte cu Vladimir Putin responsabilitatea ca armisti&#3

D.g. | 05.09.2014

Pe aceeași temă

Preşedintele ucrainean Petro Poroşenko a subliniat vineri că împărtăşeşte împreună cu preşedintele rus Vladimir Putin "o responsabilitate comună" pentru ca armistiţiul să "dureze mult timp" în estul Ucrainei, relatează AFP, citata de Mediafax.

"Armistiţiul are la bază un acord la care s-a ajuns în cursul convorbirii mele telefonice cu preşedintele rus Putin. Acesta este motivul pentru care cred că (...) este de-acum responsabilitatea noastră comună de a face ca acest armistiţiu să dureze mult timp", a declarat el la Summitul NATO de la Newport, în Marea Britanie.

Preşedintele ucrainean a anunţat, de asemenea, că militarii reţinuţi de către cele două părţi - atât cei din armata ucraineană, cât şi rebeli proruşi - vor fi "foarte probabil" eliberaţi sâmbătă.

"Sunt foarte mulţumit" de acordul la care s-a ajuns la Minsk cu separatiştii, a adăugat el, apreciind că speră ca acesta să fie "baza unei soluţii paşnice" la conflictul care s-a soldat cu peste 2.600 de morţi în estul Ucrainei.

Preşedintele ucrainean Petro Poroşenko a ordonat armatei să înceteze ostilităţile în estul ţării vineri, începând de la ora 15.00 GMT (18.00, ora României), după semnarea la Minsk cu rebelii a unui "protocol preliminar" pentru încetarea focului, relatează AFP.

"Ordon şefului Statului Major al forţelor armate să înceteze ostilităţile începând de la ora (locală) 18.00, pe 5 septembrie", a anunţat preşedintele, citat de serviciul său de presă.

El a anunţat anterior, pe contul de Twitter, că Ucraina a semnat, în capitala belarusă, un "protocol preliminar" cu rebelii proruşi.

Reprezentanţi ai Guvernului ucrainean şi rebelilor proruşi care s-au întâlnit la Minsk au semnat vineri un protocol preliminar pentru încetarea focului în estul Ucrainei, anunţă preşedintele ucrainean Petro Poroşenko, relatează BBC.

Concomitent, Occidentul lucrează în vederea înăspririi sancţiunilor impuse Rusiei.

Occidentul acuză Rusia că trimite armament şi trupe pentru a-i susţine pe insurgenţi în estul Ucrainei, însă Moscova dezminte aceste acuzaţii.

La negocierile de la Minsk, capitala Belarusului, iau parte fostul preşedinte ucrainean Leonid Kravciuc, ambasadorul rus în Ucraina Mihail Zurabov şi liderii "republicilor populare" de la Doneţk şi Lugansk.

Reuniunea are loc după ce preşedintele rus Vladimir Putin a propus miercuri un plan de pace în şapte puncte. Planul include încetarea "operaţiunilor ofensive active" atât de către armata ucraineană, cât şi de către rebelii proruşi, monitorizarea internaţională a armistiţiului, un schimb necondiţionat de prizonieri şi crearea unor coridoare umanitare.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22