Pe aceeași temă
Armata ucraineana a lansat, vineri, o ofensiva in forta in aproierea Slavianskului, oras considerat bastion al separatistilor prorusi. Actionand cu mai multe tancuri, soldatii ucraineni au lansat actiuni in perimetrul localitatii Semionovka, informeaza Interfax, conform agerpres.
“În momentul de față, artileria trage puternic asupra barajelor separatiștilor, amplasate în jurul localității Semionovka. Este vizat și cartierul Vostocinîi. Aviația nu a fost încă angajată, dar se dau lupte crâncene”, mentioneaza sursa citata, facand trimitere la o declarație făcută de un reprezentant al rebelilor.
Potrivit acestuia, nicio casă din Semionovka nu a rămas în afara tirurilor de artilerie.”Practic toți locuitorii au părăsit localitatea, multe case sunt distruse”, a spus el, fără să fie în măsură să indice un bilanț al victimelor în rândul separatiștilor.
Un alt reprezentant al milițiilor separatiste a indicat pentru RIA Novosti că tancuri T-64 veneau vineri la prânz din două părți înspre Slaviansk — din direcția satului Semionovka și dinspre orașul Krasnîi Liman — adăugând că unul din blindate a fost scos din uz de către insurgenți.
Un grup de separatiști din Donețk a reușit vineri să dea jos de pe postament și să facă să funcționeze un tanc din al Doilea Război Mondial, o adevărată piesă de muzeu, pe care intenționează să-l utilizeze în confruntările lor cu trupele guvernamentale.
“Tancul IS-3 stătea pe un piedestal în centrul satului Konstantinovka (55 km nord de Donețk). Proiectile de la tunurile D-30, pe care le-am confiscat armatei ucrainene, se potrivesc puștii D-25T, cu care este echipat tancul”, a declarat unul dintre rebeli, indicând că urmează ca blindatul să fie folosit în lupte.
Rebelii din autoproclamata “republică populara” Donețk mai dispun de câteva transportoare blindate și vehicule blindate cu șenile, pe care le-au confiscat in urma ciocnirilor anterioare cu armata ucraineana.
Confruntările din estul Ucrainei continuă înainte cu o zi de învestirea noului președinte ales al Ucrainei, Petro Poroșenko, de care Occidentul își leagă speranța că va putea instaura pacea în zonele din sud-est confruntate în prezent cu o insurecție separatista, in spatele careia Vestul acuza Moscova ca ar fi de vina, mai arata sursa citata.