Pe aceeași temă
Conform Codului Fiscal, accizele pentru carburanți nu trebuiau majorate până în anul 2022, însă Ministerul Finanțelor se pregătește să le majoreze încă de la începutul anului viitor, conform unui document dat recent publicității.
De exemplu, conform Codului Fiscal, acciza pentru benzina fără plumb era stabilită la 1.976,36 lei/1.000 l. Conform noii metodologii de calcul, valoarea accizei crește cu 3%, până la 2.038,62 lei/1.000 l. Tradus, aceasta înseamnă o scumpire la pompă, cuprinsă între 0,07-0,1 lei/l de benzină. La fiecare plin, înseamnă în jur de 6 lei/rezervor.
Și pentru alcool se va majora nivelul accizelor din 2019. Astfel, pentru bere, spre exemplu, acciza va creste de la 3,3 lei/hectolitru la 3,4 lei/hectolitru.
Ministerul Finanțelor susține ca va majora aceste accize în baza Legii 277/2015, care stabilește că nivelul accizelor poate fi armonizat cu cel al inflației.
Principiul corelării între inflație și nivelul accizei este un principiu complet greșit, susține profesorul Bogdan Glăvan într-o postare pe Facebook.
Mai mult, profesorul in economie a apreciat, intr-o postare recenta pe o retea de socializare, ca a creste accizele din cauza ca s-a majorat inflatia este nu doar o greseala, ci chiar "o ticăloșie".
In ceea ce priveste majorarile de preturi care vor fi generate de cresterea accizelor, Bogdan Glavan spune ca nu trebuie sa ne asteptam la scumpiri generalizate, pentru simplul fapt ca piata nu mai poate sa le suporte. Cu alte cuvinte, majorarea accizelor nu va induce o creștere semnificative a ratei inflației, ci se va rezuma doar la scumpirea anumitor produse.
"Temerile scumpirilor cauzate de cresterile de accize sunt induse de oameni care n-au o educatie economica solida. Este adevarat ca scumpirea carburantilor inseamna o presiune mai mare pe profitabilitatea unor firme, printre care cele ale transportatorilor. In aceste conditii, transportatorul va cere mai mult de la, sa spunem, un comerciant si alti contractori. Iar contractorii, la randul lor, vor cere mai multi bani de la altii.
Dar asta nu merge la infinit. Iar totul se termina la consumator. Daca el are aceiasi bani ca inainte de scumpirea carburantilor, nu va putea sustine o structura de preturi mai mari in intreaga economie. Omul nu va putea cheltui mai multi bani decat are.
In consecinta, unele preturi vor creste, altele vor ramane neschimbate, iar altele vor scadea. Un produs care se obtine cu cantitati mari de energie, sa spunem, sau in pretul caruia transportul are o pondere mare, se va scumpi. Dar un alt produs sau serviciu - sa spunem un serviciu de frizerie - care nu include nici prea mare consum de energie, nici transport, nu se va scumpi", a conchis profesorul Bogdan Glavan.