Crucea Roşie avertizează asupra situaţiei umanitare grave din Siria

Fara Autor | 13.05.2013

Pe aceeași temă

Comitetul Internaţional al Crucii Roşii (CICR) a anunţat luni că primul proiect umanitar la nivel mondial pentru anul în curs se va desfăşura în Siria, ca urmare a situaţiei tot mai grave provocate de conflictul din această ţară, relatează agenţia EFE.

Totodată, acest organism internaţional a anunţat alocarea a încă 50,5 milioane de euro pentru ajutorarea populaţiei siriene, totalul fondurilor destinate acestei activităţi ridicându-se la 82 de milioane de euro. Dar şi această sumă este de departe insuficientă pentru a răspunde nevoilor umanitare.

'Până la ora actuală, milioane de civili din Siria şi din alte ţări au primit ajutor, dar răspunsul umanitar pe ansamblu în faţa nevoilor tot mai mari ale milioanelor de sirieni continuă să fie insuficient şi acesta este obstrucţionat de restricţiile determinate de situaţia de securitate şi de controalele militare şi birocratice excesive', a explicat şeful CICR pentru zona Orientului Mijlociu, Robert Mardini. 'Deşi am insistat pe lângă părţile implicate în conflict să respecte regulile de bază ale războiului, pe teren nu se observă nici o ameliorare. Fiecare zi aduce sute de morţi şi de răniţi, mii de persoane sunt deţinute sau dispărute şi continuă atacurile împotriva instalaţiilor şi personalului din sectorul medical', a mai precizat Mardini.

După mai multe de doi ani de conflict, peste patru milioane de sirieni au fost nevoiţi să-şi părăsească locuinţele, dintre aceştia 1,2 milioane de persoane refugiindu-se în ţările vecine Siriei.

Sursa: AGERPRES

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22