Pe aceeași temă
Despre cei doi au fost publicate mai multe înregistrări cu discuții care le-au fost atribuite, în care vorbeau de întocmirea unor dosare penale pe numele unor judecători din zonă ca ”să intre frica în ei”.
În urmă cu câteva săptămâni, conducerea DNA a dispus un control la DNA Oradea.
Procurorul general al României, Augustin Lazăr, a anunțat pe 21 ianuarie, la Digi24, că vor urma revocări din DNA.
”În perioada următoare o să vedeți, după ce, probabil ați remarcat, unii procurori au fost revocați din DNA pentru anumite conduite care par a nu fi în regulă, iar în perioada următoare e posibil ca și alte persoane să părăsească DNA, dar nu doar DNA”, a declarat Lazăr.
Procurorul Cristi Ardelean instrumenta dosarul privindu-l pe Petre Pitiş, directorul Tel Drum și pe cel care-l privește pe Mircea Ardelean, fostul şef executiv la Finanţele publice Bihor şi lider local PSD.
Acesta a fost condamnat definitiv la 4 ani cu executare pentru luare de mită şi abuz în serviciu. Procurorul Cristi Ardelean a instrumentat şi dosarul lui Mircea Govor, fost lider PSD şi ex-vicepreşedinte CJ Satu Mare. În dosar este vizat şi Mirel Vlas, om de afaceri apropiat de PSD, patronul firmei Tehnic Asist Botoşani.
Procurorul Ciprian Man a fost chiar şef al DNA Oradea. El a instrumentat dosarul fostului şef al Poliţiei române, Liviu Popa şi al lui Ovidiu Galea, fost judecător. Man a instrumentat şi cazul lui Mircea Puşcaş, un judecător de la Curtea de apel Oradea, condamnat definitiv la 4 ani de detenţie cu executare pentru trafic de influenţă.