Pe aceeași temă
Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a hotărât delegarea procurorului Mădălina Scarlat în funcţia de procuror-şef adjunct al DNA, pentru o perioadă de șase luni, începând din 8 aprilie.
Mădălina Scarlat vine din funcția de procuror-şef al Secţiei judiciare penale din DNA, unde era tot delegată.
Ea va ocupa postul deținut, până în 19 martie, de procurorul Marius Iacob, aflat în această funcție încă din perioada în care DNA era condusă de Laura Codruța Kovesi. Marius Iacob a demisionat la o zi după ce instanța supremă a admis o acţiune a Inspecţiei Judiciare şi a dispus ca Iacob să fie sancţionat cu avertisment pentru săvârşirea unei abateri disciplinare.
În 2017, Mădălina Scarlat a încercat să plece de la DNA, însă cererea i-a fost respinsă de Secţia pentru procurori a CSM. Procurorul menţiona atunci nouă unităţi de parchet unde ar fi fost dispusă să lucreze.