CSM apara REPUTATIA procurorului Papici, Cazanciuc a spus ca s-a consultat din decenta cu Kovesi si il apara pe Nitu

Fara Autor | 08.10.2013

Pe aceeași temă

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a aprobat, marti, raportul Inspectiei Judiciare potrivit caruia acuzatiile premierului Victor Ponta la adresa procurorului Lucian Papici au afectat reputatia profesionala si imaginea publica a acestuia, scrie Ziare.com.
 
Totodata, plenul CSM a decis sa sesizeze Inspectia Judiciara cu privire la declaratiile facute in ultimele zile de politicieni in legatura cu dosarele politice care ar fi fost instrumentate de procurori.
 
La finalul sedintei, ministrul Justitiei, Robert Cazanciuc, a fost asaltat de jurnalisti cu intrebari referitoare la inlaturarea lui Lucian Papici din fruntea Sectiei I a DNA.
 
El a spus ca este atributia procurorului general Tiberiu Nitu sa ia decizia de incetare a delegatiei pe functie a unui procuror, dar nu a putut sa invoce un motiv care sa il fi determinat pe acesta sa ia o asemenea decizie.
 
"Este atributul procurorului general de a inceta o delegare (...) Nu cred ca domnul Nitu stia cand finalizeaza domnul Papici dosarul referendumului. Fiecare si-a exercitat prerogativele legale", a spus ministrul.
 
Robert Cazanciuc a sustinut ca s-a consultat cu seful DNA, Laura Codruta Kovesi, cu privire la noile nominalizari in fruntea sectiei I a DNA, si a dezvaluit ca aceasta ar fi propus ca Mariana Alexandru si Lucian Papici sa faca rocada.
 
"Ne-am consultat bineinteles cand am facut aceste propuneri (...) A avut alte nume - Alexandru si Papici", a declarat Robert Cazanciuc, precizand ca a refuzat sa ii mentina pe cei doi pentru ca sotul Marianei Alexandru a fost propus sa preia sefia Sectiei Parchetului Militar si "nu putem sa avem din 4 functii de conducere 2 sot-sotie".
 
Ministrul Justitiei nu a explicat de ce a refuzat sa il nominalizeze pe Lucian Papici ca adjunct al sectiei I a DNA, in schimb a reamintit ca acesta a avut doua mandate succesive in calitate de sef al sectiei respective, asa ca a considerat ca "trebuie sa le dam si altora sansa de a ocupa functii de conducere".
 
 
"Nu cred ca e decent sa te agati de functii de conducere", i-a transmis el procurorului Papici.
 
Intrebat care a fost reactia sefului DNA, Cazanciuc a replicat: "A adus arugmente pro si contra pentru cele 2 propuneri formulate de mine (Iuliana Bendeac si Viorel Cerbu, n.red.), dar si-a mentinut cele doua propuneri".
 
In opinia ministrului, regulamentul DNA a fost respectat. De altfel, Robert Cazanciuc a spus ca este atributul sau sa faca propuneri pentru sefiile sectiilor din DNA si a subliniat ca s-a consultat doar "din decenta" cu Laura Codruta Kovesi.
 
"Nu se pune problema sa nu gasim o formula functionala la DNA. Din activitatea celor doi procurori nu avem nicunn fel de emotii ca ar putea gestiona lupta impotrva coruptiei", s-a aratat increzator ministrul Justitiei. 
 
sursa: ziare.com
 
 
TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22